Principală  —  Ştiri  —  Social   —   CA a sancționat „Telesistem TV”…

CA a sancționat „Telesistem TV” SRL, fondatoarea „Primul în Moldova” și „Accent TV”, cu amendă de 5 000 de lei. Amenzi a câte 5 000 de lei au primit și posturile „Orhei TV” și „TV6”

Posturile de televiziune „Orhei TV” și „TV6” au fost sancționate de Consiliul Audiovizualului (CA) cu amenzi a câte 5 000 de lei pentru nerespectarea cotelor audiovizuale la compartimentele Producție proprie și Opere europene. De asemenea, CA a sancționat cu amendă de 5 000 de lei „Telesistem TV” SRL, fondatoarea serviciilor media de televiziune „Primul în Moldova” și „Accent TV”, „pentru încălcarea prevederilor licenței de emisie prin efectuarea de modificări în documentele și în datele declarate referitoare la datele de identificare ale acționarilor și ale asociaților până la nivel de persoană fizică sau juridică fără acordul Consiliului”. Deciziile au fost luate în cadrul ședinței CA de vineri, 2 decembrie.

Potrivit CA, serviciile media audiovizuale de televiziune „Orhei TV” și „TV6” au fost monitorizate pe parcursul a șapte zile consecutive, în perioada 17-23 octombrie 2022, iar calculele la Structura serviciului de programe au fost efectuate în baza înregistrărilor prezentate de respectivele servicii media audiovizuale de televiziune.

Cât despre cazul furnizorului de servicii media audiovizuale „Telesistem TV” SRL, CA menționează că activitatea acestuia a fost monitorizată ca urmare a autosesizării membrului CA, Ruslan Mihalevschi.

„La data de 04 noiembrie 2022, după încheierea ședinței Consiliului din aceeași zi, „Telesistem TV” SRL a informat CA despre schimbarea asociatului unic al „Медиа Инвест Сервис” ООО (companie înregistrată în Federația Rusă) la data de 07 octombrie 2022. Potrivit actelor anexate la informare, asociat unic al „Медиа Инвест Сервис” ООО a devenit „Диаманд Эстейт” ООО (companie înregistrată în Federația Rusă), unic asociat al căreia este cetățeanul Federației Ruse – Polunin Alexei. „Telesistem TV” SRL a invocat lipsa unei proceduri exhaustive ce s-ar conține în CSMA referitoare la modificările în documentele prevăzute de alin. (4) lit. c)-e), ce urmează să fie efectuată în temeiul prevederilor art. 25 alin. (5) al CSMA.

Datele controlului au atestat că art. 25 alin. (4) lit. c) al CSMA statuează că licența de emisie conține datele de identificare ale acționarilor şi ale asociaților până la nivel de persoană fizică sau juridică, cu excepția acționarilor şi asociaților care sînt societăți pe acțiuni cu acțiuni la purtător sau listate la bursele de valori internaționale, iar alin. (5) al aceluiași articol stabilește că furnizorii de servicii media au obligația să solicite în scris acordul Consiliului pentru orice modificare în documentele şi în datele declarate prevăzute la art. 25 alin. (4) lit.c)–e) al CSMA, și anume datele de identificare ale asociaților până la nivel de persoană fizică sau juridică. În pofida reglementărilor legale, „Telesistem TV” SRL nu a solicitat și nu a primit un acord în acest sens, comunicând Consiliului, în data de 04 noiembrie 2022, despre modificările deja efectuate în componența asociaților „Медиа Инвест Сервис” ООО din 07 octombrie 2022”, potrivit CA.

Un cetățean rus, noul proprietar al televiziunilor Primul în Moldova și Accent TV, afiliate, din această toamnă, lui Ilan Șor

În ultima perioadă, în spațiul public au apărut mai multe informații despre faptul că posturile „Primul în Moldova” și „Accent TV” ar fi trecut de sub influența Partidului Socialiștilor sub cea a Partidului Șor. În aceeași perioadă, pe 12 octombrie, „Primul în Moldova” a difuzat un interviu cu liderul Partidului Șor, Ilan Șor. Interviul a fost înregistrat în Israel, acolo unde se află în prezent Ilan Șor.

În ultima perioadă, postul Primul în Moldova este promovat intens prin publicitate stradală, mai multe panouri fiind afișate pe străzile din Chișinău, precum și prin reclame sponsorizate pe internet.