Principală  —  IMPORTANTE   —   11 143 de abonați la…

11 143 de abonați la ZdG, cea mai abonată vară din istoria ZdG

S-a încheiat campania de abonare pentru cea de-a doua jumătate a anului 2021 și rezultatele sunt mai bune decât ne așteptam. Avem 11143 de abonați și un tiraj total de 11714 de exemplare săptămânal. E a treia lună în istoria ZdG când avem peste 11 mii de abonați și e prima dată în istoria ZdG când avem un tiraj atât de mare în lunile de vară. Vă mulțumim!

De regulă, în perioada estivală, numărul abonaților la ziare scade, oamenii fiind mai mult preocupați de muncile agricole, de vacanțe, de călătorii, iar spre toamnă-iarnă, când zilele se micșorează, oamenii revin la citit ziare lângă soba încălzită. În această vară așteptam să fie la fel, dar a fost diferit. 


Numărul de abonați a crescut, chiar dacă la Hâncești, Cahul, Cimișlia și Drochia și în alte sectoare am pierdut câteva sute de abonați, ni s-a alăturat un număr foarte mare de abonați din Rezina. Bănuim că o bună parte dintre cei care citeau de ani de zile „Cuvântul” lui Tudor Iașcenco au decis să se alăture ZdG. Suntem foarte întristați de plecarea în veșnicie a lui Tudor Iașcenco, respectăm mult patrimoniul său jurnalistic, regretăm închiderea ziarului „Cuvântul” și ne asumăm să oferim noilor noștri abonați de la Rezina informații interesante, așa cum obișnuiau să citească anterior în ziarul lor local. Dragi rezineni, sunteți bineveniți!

Pe această cale îi salutăm pe toți cei 11143 de abonați ai ZdG. Mulți dintre ei ne citesc de ani buni, unii chiar de la începuturi și nu au renunțat la noi timp de 17 ani, alții, sunt cititori noi-nouți, dar sperăm să ne împrietenim repede și să rămânem împreună pentru tot restul timpului în care va fi posibil să edităm ZdG.

Vrem să menționăm în mod special donatorii de abonamente, care citesc on-line, dar țin să ofere bucuria de a citi ZdG unor oameni din sate. Astfel, Iurie, din Chișinău, a oferit 57 de abonamente pentru cititorii din Brânzeni, raionul Edineț, Șaptebani, raionul Râșcani, Balatina, raionul Glodeni și din Orhei. Vă mulțumim!

Un alt donator fidel de abonamente, Andrei, din Italia, a abonat mai multe instituții sociale: centrul de plasament din Micleușeni, Strășeni, centrul de plasament „Pentru Voi” din Fălești, centrul de plasament „Împreună” din satul Ciolacul Nou, Fălești, centrul de plasament „Casa Noastră” din Susleni, Orhei, Direcția de asistență socială din Orhei, Centrul medical-social „Rebeca” din Chișinău, centrul medico-social „Maria-Magdalena” din Ocnița, Asociația „Izvoraș” din Corpaci, Edineț, Centrul de asistență medico-socială „Casmed” din Bălți la edițiile ZdG în română și rusă. Vă mulțumim și rugăm noii abonați să ridice ZdG din cutia poștală în fiecare zi de joi!

De asemenea, avem peste 150 de donatori care au oferit câte un abonament în dar celor dragi de acasă, accesând abonare.md. Ei fiind stabiliți cu traiul în diverse state europene sau la Chișinău, citind cu fidelitate ZdG on-line, dar fără a uita de părinți, rude, învățători, alți intelectuali vârstnici sau mai tineri care vor primi ZdG în fiecare joi și vor fi mai informați. 

Echipa ZdG este un pic obosită de atâtea derapaje politice, de avalanșa de subiecte legate de corupție, de campania electorală solicitantă, de caniculă și de lipsa de vacanțe. Tot ce dă puteri acestei echipe este sentimentul unei legături strânse cu audiența, care este în permanentă creștere atât în rândul abonaților variantei tipărite, cât și pe on-line: luna trecută ZdG a fost printre top 3 cele mai citite pagini web de media din R.Moldova, iar pe rețelele sociale avem, de asemenea, un număr de cititori care crește permanent.

Desigur, vom continua să luptăm împotriva corupției, pentru calitatea conținutului dar și pentru menținerea și poate chiar creșterea numărului de abonați. Pentru asta avem câteva idei pe care le lansăm în curând, inclusiv concursuri pentru cititori legate de cei 17 ani ai ZdG, care se împlinesc la 29 iulie 2021. Vă rugăm să urmăriți, să participați și să le comunicați și altora. Vrem să fim mulți, uniți și puternici!

Alina Radu, manageră
Aliona Cenușă, manageră financiară