Ultimele detalii despre crima din centrul capitalei. Cine sunt persoanele reținute și de la ce a început conflictul

Două persoane au fost reținute, până la această oră, în dosarul morții unui bărbat de 30 de ani, după o bătaie care a avut loc în centrul capitalei, în fața unui centru comercial și club de noapte. Prima persoană reținută este Mihai Pârgaru. Pe numele acestuia a fost aplicat mandat de arestare pentru 30 de zile. Duminică, 27 mai, a fost reținut și Aurel Ignat, cel despre care se spunea că era, de fapt, prima persoană reținută. 

Citiți și: Primul luptător de K1 reținut în dosarul crimei din fața unui club de noapte. Fotografie comună cu vicepreședintele Parlamentului

Conform unor surse din cadrul anchetei, declarațiile martorilor care au asistat la acest conflict sunt contradictorii, pentru că majoritatea persoanelor care au participat la conflict ar fi fost în stare de ebrietate. „Fiecare încearcă să se transforme în jertfă. Dar e clar că și victima a participat la acțiuni huliganice”, precizează sursa. „Bătaia a început între Ignat și o altă persoană  din cealaltă companie din care făcea parte persoana decedată. S-au bătut ei doi, apoi la conflict s-au alăturat și alții. Motivul a fost o domnișoară”,  precizează surse din cadrul anchetei.

Aurel Ignat a fost reținut duminică dimineața, la o zi după ce a fost reținut Mihai Pârgaru.  Inițial, precizează sursele solicitate de ZdG, Aurel Ignat a fost și el internat în spital, cu o rană la cap. Conform acelorași surse, Ignat ar fi „fost lovit cu bâta în cap, inclusiv de către partea vătămată”. 

Constantin Țuțu și Mihai Pârgaru

Mihai Pârgaru

Mihai Pârgaru, luptător de K1, anchetat în cazul crimei din fața unui club de noapte din capitală își va petrece următoarele 30 de zile în arest. Mandatul de arestare pe numele său a fost aplicat de Judecătoria Chișinău, oficiul Râșcani. El a fost reținut pentru 72 de ore sâmbătă, 26 mai. Mihai Pârgaru este luptător de K1. Acesta apare în mai multe fotografii alături de deputatul PDM, Constantin Țuțu, și el fost luptător de K1. Într-o altă poză, Pârgaru este alături de Țuțu și Vladimir Vitiuc, vicepreședintele Parlamentului R. Moldova. Conform informațiilor de pe profilul său de pe o rețea de socializare, Pârgaru ar fi născut în februarie 1998, având 20 de ani. Acesta este originar din Sângera, mun. Chișinău.

Mihai Pârgaru, în centru, între deputații Constantin Țuțu și Vladimir Vitiuc

„E luptă pentru bărbaţi, lovituri cu coatele, picioarele şi genunchii. Ceea ce îmi place. Din 2009 practic muay-thai şi nu am de gând să mă opresc aici. Vreau să ajung la turneele KOK, dar şi alte competiţii prestigioase”, declara luptătorul Mihai Pârgaru, pentru Publika TV, în aprilie 2017, în timpul unui concurs organizat de Constantin Țuțu, dedicat primului său antrenor.

Aurel Ignat

Duminică, 27 mai, a fost reținut și Aurel Ignat, cel despre care soția victimei afirma că ar fi principalul suspect în dosar. Aurel Ignat va împlini 23 de ani în luna octombrie. El este campion european la Muay Thai (2016) și medaliat cu bronz la campionatul mondial de Muay Thai (2017). Prime TV scrie că, pe 11 decembrie 2016, Aurel Ignat a câştigat piramida la Gala KOK World Grand Prix, care a avut loc la Chişinău, şi a obţinut, astfel, dreptul de a se bate cu posesorul centurii de campion, în categoria de 85 kilograme, Constantin Ţuţu, actualul deputat din Parlamentul R. Moldova. Duelul între ei nu a mai avut însă loc, deoarece Ţuţu a decis să-şi încheie atunci cariera sportivă. „Îl cunosc foarte bine pe Ignat. Ştiu că este un sportiv bun, de perspectivă, perseverent, munceşte foarte mult, este patriot, de aceea şi am decis să-i dau centura”, declara Țuțu, pentru sursa citată, cu referire la Aurel Ignat. Pe lângă centură, Țuțu i-a „cedat” lui Ignat și antrenorul, pe Nicanor Trocin, cel care l-a antrenat pe Țuțu, iar acum, pe Ignat. Sâmbătă, Trocin declara pentru ZdG că așteaptă ca organele de drept să elucideze cazul.

Procurorii vor cere mandat de arestare pentru Aurel Ignat

„Nu pot decât să fac trimitere la legile democratice din țară. Există prezumția nevinovăției. Urmează ca organele competente să stabilească cine și ce a făcut acolo. Să spună cineva că Ignat a lovit și de la asta a survenit moartea este prematur și anormal. Să lăsăm organele competente să-și facă munca. Ele, probabil, vor veni cu un mesaj referitor la incidentul dat”, a declarat antrenorul lui Aurel Ignat, care califică drept „aberații” vehiculările lansate în spațiul public la adresa sportivului de performanță. „Dl Ignat locuiește în R. Moldova. Are tot dreptul să fie oriunde. Asta nu denotă faptul că ar fi fost implicat în incident. Că l-a recunoscut lumea, evident, dlui este o persoană publică pe care o cunoaște oricine. Dacă a văzut lumea că poate era prezent, nu știu unde a avut loc chestia asta, nu înseamnă că a și participat”, a precizat antrenorul sportivului, reiterând despre faptul că există prezumția nevinovăției și că doar organele de drept pot să se pronunțe, iar el nu cunoaște detaliile cazului. Nicanor Trocin exprimă regrete față de decesul tânărului, dar admite că există probe care ar demonstra că lucrurile nu stau așa cum au fost prezentate în public.

„Oamenii care au capacitatea de a intra în esența lucrurilor au multe întrebări, referitor la persoana decedată și cei care l-au însoțit, referitor la conflict și de la ce a fost iscat. Sunt o mulțime de lucruri care trebuie elucidate de organele competente. Sunt o mulțime, nu un martor sau doi, care arată cu degetul contrar, nu la Ignat”, menționează antrenorul de la clubul de luptă pe care-l frecventează sportivul Ignat.

Incidentul s-a produs în noaptea de 18 spre 19 mai. Bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost transportat în stare gravă, cu multiple lovituri în cap, la Spitalul de Urgență din Chișinău. În aceeași dimineață, bărbatul a suferit o intervenție chirurgicală de urgență pentru excluderea hematomolui facial și a fost internat în secția de reanimare. După o săptămână, timp în care s-a aflat în comă, bărbatul a decedat în dimineața zilei de 25 mai.

Într-un mesaj, publicat de Curaj TV pe o rețea de socializare, Alisa Ceraniova, soția bărbatului decedat, susține că după o petrecere la care se afla soțul său și alți doi prieteni s-ar fi iscat o ceartă între aceștia și alți tineri, inclusiv sportivi. Potrivit femeii, soțul său a fost bătut de un „sportiv național”, menționând că acesta ar fi Aurel Ignat. 

„(…) Astă noapte, la ora 01:00, corpul a cedat, sufletul a plecat, nu a mai putut să se lupte, nu era nimic putere în el, nimic corp curat, decât vânătăi și cheaguri de sânge, și am rămas doar noi în viață, doar eu și copilașul meu, desigur și sportivii / ”sportivul” care a iscat bătaia. Nici nu mai accentuez faptul că ei erau vreo 15 la număr însa soțul meu era doar el cu doi prieteni. Cât de nedrept o fi omul, cât de necorect, chiar în starea asta a trebuit sa se ajungă? Însă închid ochii și văd doar nimic, nici dreptate, nici ajutor,nici compătimire din partea adversă. Poliția timp de o săptămână, cât s-a aflat soțul meu în stare de comă, nu s-a mișcat, niciun reprezentant, niciun inspector de urmărire penală nu s-a adresat către noi sau către medici să examineze cazul. Oare nu creează ei dreptate în țară, oare era așa un caz de huliganism tipic? Cui îi pasă de dreptate în țara noastră? Oare numai mie și copilașului meu? (…)Cum poate un sportiv național să se manifeste în așa fel? Oare pentru asta a fost el atâția ani antrenat zi de zi cu tot felul de antrenori? Oare are el dreptul să aplice toată puterea și cunostințele lui în domeniul dat pentru a organiza și a participa în mod deschis în așa o bătaie publică? (…), se arată în mesajul publicat pe rețeaua de socializare.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. Lider Moldovan

    ĂSTA ESTE REGIMUL PLAHOTNIUK

    Asta și este esența regimului criminal Plahotniuk. Îi invață să se lupte, dar de faptul că sunt niște animale alcoolice nu-i pasă nimănui! Ați privit televiziunile banditești ale oligarhului? Numai eu o să înving, eu o să câștig, etc! Da eu o să fiu om, eu n-o să fac exces de tulburel, nu se spune nici o vorbă!

  2. Reporter

    DE ASTFEL DE K1, NOI N-AVEM NEVOIE!

    Că în afacerea asta banditească sunt implicicați în măsură mare finul lui Plahotniuk Dorin Damir, curatorul bandei de așa numiți luptători K1 și deputatul PD Țuțu și el așa numit luptător K1 nu trebuie nici o dovadă. Există numeroși martori în acest sens.

    Pe mine cel mai mult mă uimește reclama pe posturile TV banditești ale oligarhului. Cred că toți au văzut de dimineață până noatea târziu amenințări voalate: “Nimai eu o să câștig! Centura va rămâne la mine! Numai să încerce cineva să mi-o eie!”, etc. Da că luptătorii trebuie în primul rând să fie oameni, să nu facă exces de băutură, să nu rupă mâinile la femei, să nu spargă capetele la bărbați, asta pe televiziunile oligarhului amator de K1 nu s-a spus NICIODATĂ!

  3. Sergiu

    Da sunt de acord ca au ucis un om si trebuie sa plateasca pentru asta. Dar aici din ce am citit eu toti sunt vinovati si trebuie TOTI sa plateasca. Pentru ca in locul victimei putea fi altcineva daca de exemplul era lovit cu bita mai tare ori lovea pe altcineva. Eu cred ca lumea pur si simplu se leaga aici de politica.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *