Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ/ Procurorul de caz…

ULTIMA ORĂ Procurorul de caz a cerut mandat de arestare, pentru 30 de zile, în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo

Sursa foto: ZdG

Procurorul de caz, Victor Furtună, a cerut mandat de arestare, pentru 30 de zile, în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, care a fost reținut marți seară, 5 octombrie, pentru 72 de ore.

Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către procurorul anticorupție Victor Furtună care a precizat că vineri, 8 octombrie, urmează să fie stabilită ora la care va fi examinat demersul.

„Astăzi am depus demersul. Mâine urmează să fie stabilită ora la care va fi examinat demersul. Am solicitat aplicarea măsurii preventive pentru 30 de zile”, a declarat procurorul anticorupție Victor Furtună.

Alexandru Stoianoglo a fost reținut marți seară, 5 octombrie, pentru 72 de ore. După trei ore de percheziții, procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost escortat de mascați ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din clădirea Procuraturii Generale (PG). Procurorul anticorupție Victor Furtună a declarat că Stoianoglo va fi escortat în izolatorul de detenţie preventivă de pe strada Tighina din centrul capitalei.

Mascații SIS împreună cu procurorul anticorupție Victor Furtună, care a dispus inițierea urmăririi penale pe numele lui Stoianoglo, în baza sesizării depuse de deputatul PAS Lilian Carp, au descins marți seară, 5 octombrie, în clădirea Procuraturii Generale.

Descinderile au avut loc la scurt timp după ce ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a anunțat că în baza sesizării depuse de Carp la Consiliul Superior al Procurorilor, pe numele procurorului general a fost dispusă urmărirea penală. Odată cu inițierea urmăririi penale, Alexandr Stoianoglo și adjuncții lui au fost suspendați din funcții.

După anunțul făcut de către ministrul Justiției, reprezentanții Procuraturii Generale au comunicat că procurorul general Alexandr Stoianoglo va susține un briefing de presă. Briefingul urma să aibă loc la ora 18:00, însă din cauza perchezițiilor nu a mai avut loc.

Solicitată de ZdG, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale nu ne-a răspuns la telefon pentru un comentariu la aceest subiect.

LIVE VIDEO/ Procurorul anticorupție care a dispus urmărirea penală împotriva lui Stoianoglo a venit cu mascații de la SIS la PG, înainte de briefingul procurorului general

Publicitate
Publicitate