Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   FOTO/ Procurorii fac percheziții în…

FOTO Procurorii fac percheziții în clădirea în care a activat compania „Pro Imobil”

Procurorii anticorupție efectueaza, în aceste momente, percheziții în cladirea în care, până acum câteva săptămâni, și-au desfășurat activitatea agenţii celei mai mari companii imobiliare din R. Moldova, Pro Imobil.

„În aceste momente au loc mai multe acțiuni procesuale”, ne-au spus reprezentanții Procuraturii Generale.

În urma cu câteva săptămâni, de pe cladirea de pe strada Armenească, unde activa compania imobiliară au foast însă scoase panourile cu logo-ul companiei „Pro Imobil”.

Totodată, la mijlocul lunii septembrie, o fostă angajată „Pro Imobil” a deschis o nouă firmă cu activitati similare „Klass Imobil”.

Contactat de Ziarul de Gardă, Vladislav Musteață, fondatorul brandului „Pro Imobil”, ne-a spus că perchezițiile de astăzi nu au nicio legătură cu el sau compania pe care a fondat-o.

„Acolo nu-i „Pro Imobil” deja, noi ne-am mutat. Nu-i de mine legat. Este vorba cred că de foștii noștri prieteni și parteneri despre care ați scris. Cred că e legat de toată situația care fost până acum”, ne-a spus Musteață.

ZdG a scris recent că Vladislav Musteață, fondatorul celei mai mari companii imobiliare din R. Moldova, și „partenerii” acestuia, intrați în afacere în timp ce primul era vizat în câteva dosare penale, se acuză reciproc de „presiuni și șantaj”.

După doi de la schimbările produse la Pro Imobil, Vladislav Musteață a vorbit pentru prima dată despre modul în care i-a fost preluată o parte din afacere, dar și despre implicarea lui Octavian Orheianu, persoană din anturajul lui Dorin Damir, unul dintre finii lui Vladimir Plahotniuc

În martie 2018, ZdG dezvăluia că, în timp ce fondatorul brandului „Pro Imobil”, Vladislav Musteață, era vizat în câteva dosare penale, fiind dat în căutare internațională, în culise au avut loc mai multe schimbări și tranzacții în urma cărora activitatea de intermediere a vânzării/cumpărării bunurilor imobile a trecut de pe numele companiei „Pro Imobil Grup” SRL – pe cea a unei companii cu nume similar – „Pro Imobil Company” SRL. Unul dintre cofondatorii noii firme a devenit un tânăr fără tangențe cu businessul până în acel moment – Alexandr Petcoglo, un antrenor de arte marțiale apropiat lui Octavian Orheianu, pe atunci vice-președinte al Federației de K-1 Amatori din R. Moldova, condusă de Dorin Damir, finul fostului președinte al PDM, Vladimir Plahotniuc. Ulterior, Orheianu i-a luat locul lui Damir la conducerea federației, iar Petcoglo a devenit vice-președinte.