Principală  —  IMPORTANTE   —   Plahotniuc declară că deține cetățenia…

Plahotniuc declară că deține cetățenia a trei state

Dețin cetățenia a trei state: R. Moldova, România și Federația Rusă.” Declarația a fost făcută de Vladimir Plahotniuc marți, 2 decembrie 2025, în fața instanței. Este pentru prima oară când Plahotniuc apare în fața judecătorilor din momentul extrădării.

Toate identitățile lui Plahotniuc găsite în Grecia. De la Vanuatu, la Irak și Rusia. 18 acte false depistate

În cadrul perchezițiilor de la vila pe care o închiria la Atena, anchetatorii au identificat că Vladimir Plahotniuc deținea 21 de acte false, printre care nu mai puțin de șase identități. Poliția R. Moldova a publicat mai multe informații despre toate identitățile false ale lui Plahotniuc și Țuțu, reținuți pe 22 iulie în Grecia. 

„Poliția Republicii Moldova, prin intermediul Direcției cooperare polițienească internațională a IGP, a fost informată de autoritățile din Grecia despre identitățile deținute și multitudinea actelor pretins a fi eliberate de diferite state lui Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu. În timpul perchezițiilor corporale la Aeroport, dar și la domiciliu, au fost găsite o serie de documente cu identități diferite. Unele dintre ele aparțin aceluiași stat, dar au identitate diferită, fotografie diferită, data/luna/anul nașterii diferit”, anunță Poliția într-un comunicat. 

Acte ridicate, care aparțin lui Vladimir PLAHOTNIUC

Permis de conducere – Bulgaria, eliberat la 16 ianuarie 2023- TAUSHANOV Mihail

Carte de identitate – Vanuatu– pe numele AL SHAHEEN Fereyduon Shaheen Yako

Permis de conducere – România, eliberat la 7 mai 2025- ANTOHE Mihai

Permis de conducere – România, eliberat la 10 februarie 2020- ANTOHE Mihai

Permis de conducere- Ucraina, eliberat la 15 septembrie 2021- TAUSHANZHY Mykhailo

Permis de conducere – Republica Moldova, eliberat la 9 octombrie 2018- PLAHOTNIUC Vladimir

Carte de identitate (fotografie diferită) – România, eliberat la 19 martie 2024- ANTOHE Mihai

Carte de identitate (fotografie diferită) – România, eliberat la 19 martie 2024- ANTOHE Mihai

Pașaport – Vanuatu, eliberat la 9 septembrie 2022- AL SHAHEEN Fereyduon Shaheen Yako

Pașaport- Irak, eliberat la 15 mai 2018- AL SHAHEEN Fereyduon Shaheen Yako

Pașaport – Federația Rusă, eliberat la 14 aprilie 2021- KIRSANOV Stanislav

Pașaport – Republica Moldova, eliberat la 23 aprilie 2019- PLAHOTNIUC Vladimir

Pașaport – România, eliberat la 9 septembrie 2020- PLAHOTNIUC Vladimir

Pașaport – România, eliberat la 25 februarie 2020- ANTOHE Mihai

Pașaport – Ucraina, eliberat la 20 noiembrie 2019- TAUSHANZHY Mykhailo

Pașaport – Ucraina (intern)- TAUSHANZHY Mykhailo

Pașaport – Republica Moldova, eliberat la 14 iunie 2019- PLAHOTNIUC Vladimir

Permis de conducere – Federația Rusă, eliberat la 18 octombrie 2023- KIRSANOV Stanislav

Carte de identitate – Bulgaria- TAUSHANOV Mihail

Pașaport – Bulgaria, eliberat la 4 iulie 2024- TAUSHANOV Mihail

Pașaport – Federația Rusă, eliberat la 25 ianuarie 2021- TAUSHANOV Mihail

Dosarul lui Plahotniuc, conexat și apoi disjuns dintr-o cauză penală în care sunt cercetați alți șapte învinuiți

La mijlocul lunii iulie 2023, după ce magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, au admis demersul Procuraturii Anticorupție (PA) privind autorizarea finalizării urmăririi penale în lipsa inculpatului, cauza penală de învinuire a lui Vladimir Plahotniuc în dosarul „Frauda bancară” a ajuns pe masa magistraților Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Șase luni mai târziu, adică la mijlocul lui ianuarie 2024, la solicitarea avocatului Lucian Rogac, cauza de învinuire a lui Vladimir Plahotniuc a fost conexată la marele dosar numit generic „Frauda bancară”. Plahotniuc a ajuns să fie cercetat într-un dosar alături de foștii șefi ai Băncii Naționale a Moldovei (BNM): ex-guvernatorul Dorin Drăguțanu, ex-viceguvernatorii Ion Sturzu și Emma Tăbîrță, dar și alți bancheri: fostul administrator special al Băncii de Economii (BEM), Ion Ropot; fostul președinte interimar al BEM, Viorel Bîrcă; fostul președinte al Unibank, Dumitru Țugulschi și fosta președintă interimară a Băncii Sociale, Natalia Rahuba.

Rogac a menționat că făcut solicitarea tocmai pentru că „aceste două cauze au elemente conexe între ele și fac parte din același dosar, numit generic «Frauda bancară»”. De cealaltă parte, acuzatorii de stat s-au opus, atenționând atunci că decizia „ar putea tergiversa procesul”.

Decizia a fost adoptată de către judecătorii Angela Catană, Ludmila Beșliu și Alexandru Negrucare examinează cauza penală în care sunt vizați foștii șefi ai BNM și alți bancheri.

La 15 septembrie 2025, cu doar câteva zile înainte de a fi extrădat din Republica Elenă, PA a solicitat judecarea separată a lui Vladimir Plahotniuc în „Frauda bancară”. Două săptămâni mai târziu, la 29 septembrie 2025, același complet de judecată care a decis conexarea, alcătuit din magistrații Liliana Cușcă, Alexandru Negru și Angela Catană, a admis separarea cauzei intentate pe numele lui Plahoniuc.