• Maia Sandu, despre deciziile de astăzi ale judecătorilor: „Nu au efecte juridice și nu pot fi luate în serios”

    Maia Sandu, despre deciziile de astăzi ale judecătorilor: „Nu au efecte juridice și nu pot fi luate în serios”
    27 septembrie 2019 | 21:37

    Șefa Executivului, Maia Sandu, a exprimat o opinie similară cu cea a ministrei Justiției privind deciziile luate astăzi la Adunarea generală extraordinară a judecătorilor, unde câțiva membri ai CSM au fost lipsiți de mandat. Aceasta a precizat că adunarea s-a desfășurat cu încălcarea flagrantă a procedurii, a avut loc în lipsa cvorumului prevăzut în mod imperativ de lege și prin nesocotirea temeiurilor legale.

    Potrivit Maiei Sandu, „toate așa-numitele decizii nu au efecte juridice și nu pot fi luate în serios”.

    „Cred cu tărie că doar judecătorii trebuie să decidă cine sunt membrii CSM delegați de aceștia. Însă este inadmisibil ca acest lucru să se întâmple prin eludarea flagrantă a prevederilor legale. Cele întâmplate astăzi demonstrează încă o dată că autocurățarea sistemului judecătoresc este imposibilă. De aceea vom merge înainte cu fermitate în ceea ce privește reforma Curții Supreme de Justiție și a sistemului judecătoresc în ansamblu, inclusiv prin evaluarea externă a judecătorilor”, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.

    Ieri, 26 septembrie, premierul s-a arătat îngrijorată de „intenția unora de a bloca activitatea CSM și, respectiv, de a bloca reformele”. „Este salutabil că judecătorii au început să discute între ei și să dorească schimbări în justiție, însă modul în care a fost convocată adunarea ne aduce aminte de practicile odioase din ultimii 3-4 ani”, a subliniat ea.

    Șase membri permanenți ai CSM și unul supleant au rămas vineri, 27 septembrie, fără mandat. Decizia a fost luată în urma votului de la Adunarea generală extraordinară a judecătorilor. Totodată, a fost stabilit ca următoarea Adunare generală extraordinară a judecătorilor să aibă loc la 25 octombrie, în cadrul căreia să fie aleși noi membri ai CSM. Până atunci, pentru asigurarea funcționării organului de autoadministrare judecătorească, a fost luată decizia ca Ion Postu, membru al CSM desemnat din rândul societății civile, să exercite interimatul funcției de președinte al CSM.

    O cerere privind convocarea Adunării generale extraordinare a judecătorilor, semnată de 87 de judecători, a fost înregistrată la 13 septembrie la Secretariatul CSM. La 19 septembrie, CSM a decis amânarea examinării subiectului. Decizia CSM privind amânarea subiectului a fost contestată la Curtea de Apel (CA) Chișinău, iar la 20 septembrie instanța a emis o hotărâre prin care a obligat CSM să convoace ședința extraordinară a Adunării generale a judecătorilor. În ședința din 24 septembrie, CSM a respins cererea judecătorilor de a convoca adunarea. În aceeași zi, trei judecătoare de la CA Chișinău au emis o încheiere prin care au pus în aplicare hotărârea din 20 septembrie. La 25 septembrie, CSM a contestat la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) decizia din 20 septembrie a CA Chișinău, dar CSJ a respins recursul CSM.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    La trei zile după ce a fost plasat în arest în Penitenciarul nr. 13, ex-ministru al Apărării Alexandru Pînzari a postat pe Facebook un interviu în care vorbește despre reținerea sa

    La trei zile după ce a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13, pe pagina de Facebook a fostului ministru al Apărării, Alexandru Pînzari, a apărut un interviu în care acesta vor…
    La trei zile după ce a fost plasat în arest în Penitenciarul nr. 13, ex-ministru al Apărării Alexandru Pînzari a postat pe Facebook un interviu în care vorbește despre reținerea sa

    196 de cazuri de COVID-19 și 5 decese, înregistrate în R. Moldova, în ultimele 24 de ore

    Alte 196 cazuri noi de infectare cu COVID-19 și 5 decese au fost confirmate miercuri, 4 august, în R. Moldova. Din numărul total de cazuri, 12 sunt de import: 3-Italia, 2-Marea Britanie, 2-Rusia, 2-Tu…
    196 de cazuri de COVID-19 și 5 decese, înregistrate în R. Moldova, în ultimele 24 de ore

    DOC/ Raport al Comisiei Europene: R. Moldova continuă să îndeplinească cerințele privind liberalizarea vizelor și a înregistrat progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a recomandărilor din anul trecut

    R. Moldova continuă să îndeplinească cerințele privind liberalizarea vizelor și a înregistrat progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a recomandărilor din anul trecut, arată concluziile celui de-al 4-l…
    DOC/ Raport al Comisiei Europene: R. Moldova continuă să îndeplinească cerințele privind liberalizarea vizelor și a înregistrat progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a recomandărilor din anul trecut

    CMC are trei consilieri municipali noi din partea fracțiunii ACUM Platforma DA și unul din partea PAS

    În locul celor patru consilieri municipali din partea Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) care au ales mandatul de parlamentari vin trei consilieri din Fracțiunea ACUM Platforma DA și unul de la…
    CMC are trei consilieri municipali noi din partea fracțiunii ACUM Platforma DA și unul din partea PAS