Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   La cine a ajuns dosarul…

La cine a ajuns dosarul lui Morari după ce o magistrată s-a abținut să îl examineze și când va avea loc ședința de judecată

Dosarul lui Viorel Morari, în care acesta este acuzat de „abuz de serviciu”, „fals în acte publice” și „amestecul în înfăptuirea justiției”, a ajuns pe masa unui nou judecător după ce magistrata căreia i-a fost repartizat prima dată dosarul a înaintat cerere de abținere. Avocatul șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție (PA), Vasile Foltea, a declarat pentru Ziarul de Gardă că dosarul clientului său a fost repartizat unei alte judecătoare – Ana Cucerescu, care activează în cadrul Judecătoriei Chișinău.

Apărătorul lui Morari ne-a mai comunicat că a fost informat că ședința de la Judecătoria Chișinău este programată pentru vineri, 14 februarie.

Potrivit avocatului, măsura preventivă care i-a fost aplicată lui Morari, expiră pe 19 februarie, iar procurorii anticorupție au depus deja un demers pentru prelungirea mandatului de arest cu încă 30 de zile.

Potrivit magistrat.md, Ana Cucerescu a fost transferată în funcția de judecător la Judecătoria Chișinău încă în 2015, ulterior termenul de transfer fiind prelungit în mai multe rânduri. Anterior aceasta a activat în funcția de judecător la Judecătoria Bălți.

La 10 ianuarie, în ziua când au fost încheiate verificările la cele două procuraturi specializate, procurorul-șef suspendat al PA, Viorel Morari, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit de abuz de serviciu și fals în acte publice, acțiuni pe care le-ar fi săvârșit în martie 2017, când a înregistrat o plângere depusă de către Vlad Plahotniuc împotriva lui Veaceslav Platon, pe care, conform PG, „a înregistrat-o contrar cerinţelor legale, pornind un proces penal şi ulterior urmărirea penală şi falsificând în cauza penală mai multe acte procesuale”. Ulterior, magistrații au decis, la solicitarea procurorilor, să îi prelungească măsura de arest preventiv.

Viorel Morari a declarat anterior că dosarul în care este vizat ar fi unul politic și că, astfel, s-ar încerca distragerea atenției publice de la alte subiecte sau fapte, dar și că dosarul său ar fi fost inițiat la comanda noului șef al PG, Alexandr Stoianoglo și al președintelui R. Moldova, Igor Dodon.