Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Executor judecătoresc din Chișinău ar…

Executor judecătoresc din Chișinău ar fi deposedat un debitor de un imobil. Percheziții CNA

Sursă foto: CNA

Un executor judecătoresc din municipiul Chișinău este cercetat penal de Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura municipiului Chișinău pentru „abuz în serviciu cu consecințe grave”. Potrivit anchetatorilor, acesta, împreună cu un reprezentant al creditorului, ar fi pus la cale o schemă prin care a deposedat un debitor de bunul său imobil.

Vineri, 25 iulie, CNA a desfășurat mai multe perchezițiile la domiciliile și birourile celor doi suspecți, de unde au fost ridicate probe „relevante pentru cauză”. Faptele investigate vizează „presupuse acțiuni ilegale comise în cadrul unei proceduri de executare silită”.

CNA anunță că bănuiții vor fi cercetați în stare de libertate, iar investigațiile continuă pentru a identifica toate persoanele implicate și a le atrage la răspundere penală.

Instituțiile implicate reamintesc că, potrivit legii, orice persoană beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie definitivă a instanței.