Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Doar 13 candidați au fost…

Doar 13 candidați au fost admiși la concursul pentru funcția de judecător la CC, organizat de Guvern

Comisia de concurs pentru selectarea candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale din partea Guvernului e examinat dosarele celor 24 de candidați înscriși în concurs și i-a admis doar pe 13 dintre aceștia.

Din concurs au fost însă excluși următorii candidați: Domnica Manole, Doina Ioana Străisteanu, Arseni Alexandru, Oleg Potîrniche, Mihail Petrache, Rodica Secrieru, Andrei Coca, Mihail Gafton, Eugen Rusu, Nina Arabadji și Eduard Boișteanu.

Dosarele pretendenților la fotoliul de judecător constituțional au fost examinate de o comisie formată din opt membri:

  • Maia Sandu – prim-ministră, președinte al Comisiei
  • Olesea Stamate – ministră a Justiției
  • Roman Cazan – secretar general adjunct al Guvernului
  • Mihail Cotorobai – Avocatul Poporului
  • Nicolae Osmochescu – expert în drept public, doctor în drept, profesor universitar, ex-judecător al Curții Constituționale
  • Octavian Cazac – doctor în drept, conferențiar universitar
  • Vladislav Gribincea – președinte al Asociației Obștești „Centrul de Resurse Juridice”
  • Iulian Groza – director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE)

Concursul de selectare a candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale din partea Guvernului se va desfășura pe data de 6 august a.c. Acesta va consta din competiția dosarelor și interviuri cu toți candidații.

Componența Curții Constituţionale e de șase judecători, aceștia fiind numiţi pentru un mandat de 6 ani. Doi judecători sunt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii.

La 20 iunie, cu o zi înainte ca membrii Comisiei de la Veneția să publice avizul critic referitor la deciziile din 7-9 iunie ale Curții Constituționale, care ar fi fost adoptate în favoarea PDM, președintele instituției, Mihai Poalelungi, și-a dat demisia.

La 26 iunie, ceilalți cinci membri ai CC (Aurel Băieșu, Raisa Apolschi, Artur Reșetnicov, Corneliu Gurin și Veaceslav Zaporojan) au demisionat in corpore, fără a comenta avizul Comisiei de la Veneția, care a stipulat expres că între 7-8 iunie nu existau condiții de dizolvare a Parlamentului, iar judecătorii constituționali nu au respectat propriile proceduri și principiul egalității părților în cazul crizei politice.

Foto: diez.md