Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   De ce a fost reținut…

De ce a fost reținut Constantin Țuțu? Nu era anunțat în căutare de R. Moldova

Constantin Țuțu a fost reținut în Atena, Grecia, la solicitarea altor state, inclusiv a Federației Ruse, și nu la cererea autorităților de la Chișinău, potrivit informațiilor ZdG. Țuțu nu este anunțat în căutare prin Interpol de R. Moldova, nu avea nicio interdicție de părăsire a teritoriului R. Moldova și nicio măsură preventivă aplicată de autoritățile moldovene. Țuțu călătorea cu o identitate falsă, potrivit surselor ZdG, fiind reținut împreună cu Vladimir Plahotniuc, marți, 22 iulie 2025.

Alte surse consultate de ZdG susțin că Țuțu este căutat prin Interpol de Rusia, fiind vizat într-un dosar deschis anterior pentru trafic de droguri. În 2019, Ministerul rus de interne și procurorii ruși au anunțat că fostul deputat Constantin Țuțu, alături de Vladimir Plahotniuc, ar fi traficat cantități mari de hașiș din Maroc spre Rusia și alte țări din Estul Europei, începând din 2012. Anunțul autorităților ruse a fost făcut la aproape două săptămâni după ce Plahotniuc părăsise R. Moldova, în iunie 2019, iar puterea fusese preluată de o coaliție formată din Blocul ACUM (PAS și Platforma DA) și Partidul Socialiștilor. 

Dosarele lui Țuțu

Constantin Țuțu, kickboxerul pe care Vladimir Plahotniuc l-a făcut deputat, este cercetat penal în R. Moldova pentru trafic de influență și îmbogățire ilicită. Dosarele se află pe masa judecătorilor din mai 2020 și, respectiv, din noiembrie 2021, au fost comasate ulterior în unul singur care este și în prezent examinat la Judecătoria Chișinău. Ultima ședință de judecată pe acest dosar a fost planificată pe 16 iulie 2025, dar pe site-ul instanțelor de judecată nu se menționează dacă a avut loc. 

În martie 2020, Constantin Țuțu, aflat în căutare internațională, s-a predat autorităților din R. Moldova, fiind reținut la punctul de trecere Leușeni, pe sensul de intrare în țară. Atunci fostul deputat susținea că dosarul în care figurează este unul „politic” și că a fost intentat ilegal. Totodată, Țuțu insista pe nevinovăția sa.

Kickboxerul a scăpat de pedeapsă în dosarul crimei din Codrii Orheiului, unde, în 2012 a fost omorât Alexei Veretca, după un schimb de focuri, la care a participat și Țuțu. În mai 2024, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat la cinci ani de închisoare pentru vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale, dar l-a eliberat de executarea pedepsei din motivul intervenirii amnistiei. Țuțu a contestat hotărârea la Curtea Supremă, considerând-o arbitrară, potrivit avocatului lui.

În aprilie 2024, Constantin Țuțu a câștigat un proces împotriva Serviciului Fiscal, care a efectuat un control asupra corectitudinii calculării, declarării și achitării impozitului pe venit în perioada 2015-2020 și constatat că Țuțu nu și-a declarat veniturile și nu și-a plătit impozitele în 2017 și 2018. În hotărârea care anulează actul Fiscului sunt blurate datele privind sumele nedeclarate de Țuțu. 

Casa, sub sechestru

Casa lui Țuțu de pe strada Grenoble din capitală, despre care Ziarul de Gardă a scris că îi aparține încă în 2018, se află sub sechestru impus în 2019 prin ordonanța procurorului anticorupție și sub interdicție, impusă prin încheierea unui executor judecătoresc. În octombrie 2024 a publicat o fotografie din fața casei sale construită în stil high-tech, sorbindu-și cafeaua. 

În iunie 2024, Țuțu a postat o fotografie în care apare lângă o motocicletă BMW S1000RR personalizată, vopsită în culoarea verde acid, aceasta fiind o motocicletă sport de înaltă performanță, produsă de BMW Motorrad, și un automobil Lexus LX 570, care este un SUV de lux fabricat de Lexus. Datele oficiale consultate de ZdG arată că Țuțu nu deține niciun automobil sau motocicletă. 

Rise Moldova a scris în 2024 că, în 2022, Țuțu și-a schimbat identitatea în România, în septembrie 2022, având un nume – Andrie Sîli. TV8 a scris în iunie 2023 că Țuțu afișa pe rețelele sociale o viață de lux, cu motociclete și mașini de clasa premium, vacanțe, haine și accesorii de brand exclusiviste de zeci de mii de euro. 

Constantin Țuțu a fost deputat în perioada 2014-2019, pe lista fostului Partid Democrat, condus atunci de Vladimir Plahotniuc. El a fost luptător de kickboxing.