Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Conducerea PG și PA, despre…

Conducerea PG și PA, despre locul aflării lui Ilan Șor: a fost pornit un proces penal

Procuratura Anticorupție susține că a întreprins toate măsurile pentru prevenirea eschivării lui Ilan Șor, iar procurorul general afirmă că în din momentul punerii sub urmărire penală a acestuia și până în prezent, politicianul și fostul primar de Orhei a fost „exploatat” la maximum pentru a da declarații și a prezenta copii de acte.

„Începând cu anul 2015, Procuratura Anticorupție a fost cea care a aplicat reținerea lui Ilan Șor și ulterior l-a prezentat în fața instanței pentur aplicare amăsurii preventive, fiind eliberat. În 2016, am făcut aceeași procedură în mod repetat: l-am reținut, am mers în fața instanței de judecată și, respectiv, a stat câteva luni în arest preventiv, după care – în arest la domiciliu. Măsura de reprimare i-a fost schimbată în control judiciar cu obligația de a se prezenta în fața instanței, la organele de urmărire penală, cu condiția, inclusiv, de a nu părăsi teritoriul R. Moldova. Ori de câte ori Ilan Șor era citat fie de PA, fie de instanță acesta se prezenta. Controlul judiciar nu a fost încălcat până la ultima ședință la Curtea de Apel Cahul”, a declarat Adriana Bețișor în cadrul conferinței de presă organizată ieri la Procuratura Generală în cadrul căreia procurorii au raportat cum evoluează investigația privind furtul miliardului.

Procurorul general Eduard Harunjen a declarat că în prezent oamenii legii nu cunosc locul aflării lui Ilan Șor, dar că procurorii au deschis un proces penal pe faptul părăsirii ilegale a teritoriului R. Moldova de către acesta. Harunjen nu a oferit detalii referitor la monul în care Ilan Șor a plecat din R. Moldova.

Anterior, șeful interimar al IGP Gheorghe Balan preciza pentru Ziarul de Gardă că autoritățile dețin informația precum că Ilan Șor ar fi părăsit teritoriul R. Moldova la 14 iunie, prin intermediul Aeroportului Internațional Chișinău. Potrivit acestuia, au fost demarate și anchete de serviciu pentur a stabili implicarea angajaților Ministerului Afacerilor Interne.

Ilan Șor, în privința căruia este aplicată interdicția de a părăsi țara, a apărut în spațiul public pentru ultima oară la 12 iunie, în cadrul unei conferințe de presă. Se întâmpla cu două zile înainte ca PDM să cedeze puterea și să treacă în opoziție.

Potrivit datleor din Raportul Kroll 2, publicat ieri de autorități, 77 de companii din cadrul Grupului Șor au fost implicate în frauda bancară.