Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Cererea de demisie a magistratului…

Cererea de demisie a magistratului Alexandru Sandu, acceptată de CSM: „Dacă pensia e aproape egală cu salariul, ce caută judecătorul Sandu la lucru?”

Captură de ecran/privesc.eu

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a acceptat în ședința de marți, 13 iunie, cererea de demisie a judecătorului Alexandru Sandu de la Judecătoria Chișinău din 19 iunie.

Întrebat de membrii CSM care este motivul demisie, magistratul a afirmat că „a venit timpul” și că „așa e legea”.

„La 51 de ani am dreptul. Am o ferestruică, până la 1 iulie am dreptul la demisie să obțin pensie. Consider că devin puțin vulnerabil în fața justițiabililor, fiindcă apare întrebarea: dacă pensia e aproape egală cu salariul, iar eu rămân mai departe să lucrez, ce caută judecătorul Sandu la lucru? Așa-i legea, cu regret”, a spus Alexandru Sandu.

Acesta a mai spus că „vulnerabilitatea ar rămâne” chiar dacă salariile judecătorilor urmează să fie majorate, după modificările operate la legea bugetului de stat pentru 2023, pentru că „așa e legea cu privire la pensionare”. Judecătorul a comunicat că în prezent are în examinare 201 dosare.

Potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul 2022, judecătorul a ridicat un salariu peste 253 de mii de lei, aproximativ 21 de mii lunar.

Magistratul Sandu și-a început cariera de magistrat în 2003 la Judecătoria Ialoveni, atunci când a fost numit în funcția de judecător, prin decretul președintelui R. Moldova de atunci, Vladimir Voronin, pe un termen de cinci ani. Ulterior, în 2008, este numit în funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Ialoveni, pe un termen de patru ani, precum și judecător, până la atingerea plafonului de vârstă. Începând cu ianuarie 2017, timp de un an, magistratul a exercitat atribuțiile judecătorului de instrucție la Judecătoria Hâncești, sediul Ialoveni. În această perioadă, Sandu prezintă Colegiului pentru Selecţia şi Cariera Judecătorilor (CSCJ) actele și dosarul, solicitând atât transferul într-o instanță judecătorească de același nivel, adică la Judecătoria Chișinău, cât și promovarea într-o instanță judecătorească ierarhic superioară, adică la CA Chișinău. 

Atunci, Colegiul a admis candidatura lui Sandu pentru participarea la concurs, în ambele cazuri. În luna mai 2019, Alexandru Sandu este numit judecător la Judecătoria Chișinău, în urma unui concurs fără contracandidați. Ulterior, în luna iulie, este desemnat pentru exercitarea interimatului funcției de vicepreședinte al instanței.

ZdG a scris anterior că judecătorul a figurat în mai multe petiții, sesizări și proceduri disciplinare, respinse ulterior  ca fiind neîntemeiate. În 2011, magistratul s-a ales cu o sancțiune disciplinară – „propunerea de eliberare din funcție”. Ulterior, fiind admisă contestația depusă de Sandu, magistratul s-a ales doar cu o „mustrare”. Numele lui Sandu figurează într-o anchetă a ZdG din 2012, fiind judecătorul care a emis hotărârea în cazul „atacului raider” de la Moldova Agroindbank, motiv pentru care s-a și ales cu acea mustrare. Atunci magistratul a precizat pentru ZdG că nu „consideră că a greșit”. 

Sunt antipodul la acele persoanele care au orgoliul ăsta de „rânză moldovenească””

În 2020, Colegiul Disciplinar a restituit Inspecției judiciare, pentru verificare suplimentară, o altă cauză în care magistratul era vizat într-o altă procedură disciplinară. Solicitat de ZdG, judecătorul a precizat că Inspecția judiciară a respins și de această dată sesizarea. Totodată, Sandu a ținut să precizeze că „sunt antipodul la acele persoanele care au orgoliul ăsta de „rânză moldovenească”, știți cum: nici bună ziua, nici bună seara, chiar dacă omul scrie plângere, chiar dacă ea oficial este neobiectivă, undeva poate persoana ceea nu degeaba a scris plângerea ceea”.

Justițiabilii, câteodată, corect au ură față de justiția noastră, nu că noi suntem albi. Eu cred că așa oameni ca Iurii Sorochin (avocatul care a depus sesizarea, n.r.) trebuiesc la noi în Moldova, pentru că ei ne mai aranjează și ne mai pun la punct atunci când noi… Noi mereu trebuie să fim ținuți în tonus, ținuți de oameni, să ne critice, pentru că dacă nu ne critică oamenii și nu ne ocărăsc, noi ne stricăm lucrul, noi nu putem lucra, noi ne pierdem controlul, înțelegeți cum?”, a declarat magistratul. 

Numele lui Alexandru Sandu figurează și într-o hotărâre prin care, în anul 2016, R. Moldova a fost condamnată la CtEDO pentru lipsa motivelor relevante și suficiente pentru aplicarea arestului preventiv, în baza căreia Moldova a achitat 3 mii de euro drept prejudiciu moral. Solicitat de ZdG, Sandu a precizat că „așa era legislația atunci”.

În perioada ceea, chestiunile acestea nu erau reflectate și era o chestie obișnuită când persoanele pentru infracțiuni deosebit de grave sau excepțional de grave erau plasate în arest. Așa era legislația atunci, așa era o cutumă în sistemul judecătoresc”, a punctat magistratul.

Totodată, judecătorul figurează și într-o altă cauză pierdută de R. Moldova la CtEDO în 2019, în baza căreia statul a achitat reclamantei 14 mii de euro. CtEDO a constatat că instanței de fond i-a luat prea mult timp examinarea cererii reclamantei cu privire la stabilirea domiciliului copiilor (un an și jumătate), ceea ce e prea mult având în vedere posibilele consecințele asupra relațiilor dintre copii și părintele care nu locuiește cu ei.

În 2016, CEPJ i-a acordat calificativul „bine”, în urma susținerii evaluării performanțelor, acumulând în total 75 de puncte.