Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Washingtonul, „aproape” de atingerea obiectivelor…

Washingtonul, „aproape” de atingerea obiectivelor în războiul cu Iranul. Trump: Strâmtoarea Ormuz va fi securizată de statele care o folosesc

Sursa: Reuters

Statele Unite sunt aproape de atingerea obiectivelor în războiul împotriva Iranului și analizează posibilitatea de a reduce operațiunile militare, a declarat Donald Trump pe Truth Social. Trump a mai spus că securitatea în Strâmtoarea Ormuz, rută prin care trecea aproximativ un sfert din exporturile mondiale de petrol până la război, ar trebui asigurată de statele care o folosesc: „Statele Unite nu o folosesc!”

Potrivit președintelui american, printre obiectivele campaniei se numără distrugerea completă a capacităților de rachete și a bazei industriale de apărare a Iranului, precum și neutralizarea forțelor navale și aeriene, inclusiv a sistemelor de apărare antiaeriană.

Trump a mai spus, din nou, că „este esențial ca Iranul să nu ajungă niciodată să dețină arme nucleare”. De asemenea, unul dintre scopurile operațiunii este „protejarea la cel mai înalt nivel a aliaților noștri din Orientul Mijlociu”, inclusiv Israel, Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite.

Trump a mai declarat că securitatea în Strâmtoarea Ormuz ar trebui asigurată de statele care o folosesc.

„Strâmtoarea Ormuz va trebui să fie securizată și supravegheată, după caz, de alte state care o utilizează — Statele Unite nu o folosesc! Dacă ni se va solicita, vom ajuta aceste țări în eforturile lor privind Ormuz, însă acest lucru nu ar trebui să mai fie necesar odată ce amenințarea Iranului va fi eliminată”, a scris acesta.

Pe 20 martie, președintele Nicușor Dan a anunțat că România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz, avertizând că închiderea strâmtorii are „implicații grave” pentru piețele energetice globale și economia mondială, a scris HotNews.

Statele Unite și Israel lovesc Iranul începând cu 28 februarie, iar Teheranul ripostează prin atacuri asupra aliaților SUA din Golful Persic, inclusiv asupra infrastructurii energetice. Din cauza conflictului, traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz, rută prin care tranzitează aproximativ un sfert din exporturile mondiale de petrol, a fost suspendat, iar prețurile globale la petrol și gaze au crescut semnificativ.

În R. Moldova, prețul motorinei va ajunge la 29,21 lei/litru, iar benzina se va scumpi cu 44 de bani, până la 28,47 lei/litru. Noile tarife au fost stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) la 20 martie și sunt valabile pentru perioada 21–23 martie.

La 28 februarie, la începutul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, benzina costa în R. Moldova 23,75 lei/litru, iar motorina – 20,72 lei/litru. Astfel, până în prezent, prețurile au crescut cu 4,72 lei/litru la benzină și cu 8,49 lei/litru la motorină, potrivit tarifelor maxime stabilite de autorități.