Ședință solemnă în Parlamentul României, la 30 de ani de la revoluție. Iohannis: „Justiţia să stabilească adevărul”

Parlamentul român a marcat luni, 16 decembrie, printr-o şedinţă solemnă, împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia Română din 1989. Președintele Klaus Iohannis a afirmat, în plen, că statul a întârziat nepermis de mult” aflarea adevărului despre Revoluţia din 1989 și a subliniat că Justiţia trebuie să îi tragă la răspundere pe cei vinovaţi, transmite Agerpres.
„După 1990, au existat diferite iniţiative prin care a fost onorată memoria celor care şi-au dat viaţa în Decembrie 1989. S-au denumit străzi, s-au construit monumente de for public, s-au organizat evenimente de comemorare. Cu un singur lucru am rămas însă datori – nu am aflat adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în timpul revoltei anticomuniste din 1989. Jertfa şi sacrificiul românilor care au stat, cu piepturile goale, în faţa gloanţelor, a tancurilor şi a celor mai îngrozitoare forme de tortură nu pot rămâne fără răspunsurile la întrebările fundamentale care vizează Revoluţia. Statul român a întârziat nepermis de mult aflarea adevărului, iar aceasta este o piatră de încercare pentru Justiţia română”, a declarat Iohannis.
Iohannis a subliniat că România, „o ţară construită pe sacrificiul eroilor şi al martirilor români, care a îmbrăţişat valorile statului de drept, o ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO, care a ales calea democraţiei liberale, nu poate fi indiferentă la crimele şi abuzurile comise de regimul comunist în Decembrie 1989″.
Potrivit şefului statului român, cei 45 de ani de dictatură comunistă au „rupt abrupt firul alianţei fireşti cu familia europeană” şi au îndepărtat România de valorile şi principiile europene.
Președintele român a mai menţionat că Revoluţia a pus capăt acestui lung şir de„monstruozităţi”, însă cu un „preţ imens”, în contextul în care peste 1.100 de oameni au murit, iar peste 3.000 de persoane „au fost schilodite pentru totdeauna”.
Printre cei invitaţi la eveniment se numără foşti şefi de stat, Custodele Coroanei, Margareta, Patriarhul BOR, Arhiepiscopii Bisericilor romano-catolice şi greco-catolice, preşedinţii Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, guvernatorul BNR, Avocatul Poporului, preşedintele Academiei Române, primarul general al Capitalei, directorii SRI, SIE, SPP şi STS, şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.
În același context, membrii Parlamentului European vor deschide lucrările ultimei sesiuni plenare de la Strasbourg din acest an, care se desfășoară în perioada 16-19 decembrie, cu o dezbatere menită să comemoreze cea de treizecea aniversare a Revoluției române din decembrie 1989, transmite Calea Europeană.
Gest simbolic pentru România: Comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia Română pe agenda ultimei sesiuni PE a anului
Dezbaterea va avea loc în deschiderea sesiunii plenare, începând cu ora locală 17:00 (18:00 ora României). Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, Comisia Europeană va susține o declarație în plen, urmată de intervenții ale liderilor grupurilor politice și deputaților.
Dezbaterea va fi finalizată cu o rezoluție ce va fi supusă la vot joi, la ora locală 12:00 (13:00 ora României).
Revoluția Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în România, între 16 și 25 decembrie 1989, care au dus la căderea dictatorului Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist din România. Demonstrațiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul și execuția soților Ceaușescu. Înainte de revoluția română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod pașnic la democrație. România a fost singura țară din blocul estic care a trecut printr-o revoluție violentă și în care conducătorii comuniști au fost executați.