Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   O a treia rachetă lansată…

O a treia rachetă lansată din Iran a fost distrusă de NATO în spaţiul aerian turc

Sursă foto: AFP

O rachetă lansată din Iran care a intrat în spațiul aerian turc a fost distrusă de sistemele de apărare NATO desfășurate în estul Mediteranei, a anunțat vineri, 13 martie, Ministerul Apărării din Turcia. Este al treilea incident de acest fel înregistrat de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, declanșat după atacurile americano-israeliene asupra Iranului și reacția Teheranului.

„O muniție balistică lansată din Iran și care a intrat în spațiul aerian turc a fost neutralizată de resursele aeriene și de apărare antirachetă ale NATO desfășurate în estul Mediteranei”, a declarat ministerul într-un comunicat publicat pe X.

Autoritățile au declarat că „toate măsurile necesare sunt luate ferm și fără ezitare” pentru a contracara orice amenințare la adresa țării și a spațiului său aerian. Totodată, Ankara poartă consultări cu „statul relevant” pentru a clarifica toate circumstanțele incidentului. Ministerul Apărării a precizat că monitorizează îndeaproape evoluțiile din regiune, iar securitatea națională rămâne principala prioritate.

Incidentul anunțat pe 13 martie este al treilea caz în mai puțin de două săptămâni în care un proiectil balistic lansat din Iran este interceptat în apropierea spațiului aerian al Turciei.

Primul incident a fost înregistrat pe 4 martie, când sistemele integrate de apărare antirachetă ale NATO au interceptat o rachetă balistică lansată din Iran, detectată în timp ce se îndrepta spre spațiul aerian al Turciei, după ce traversase Irak și Siria. Fragmente ale interceptorului au căzut în provincia Hatay, fără a fi raportate victime.

Al doilea caz a fost raportat pe 9 martie, când o altă rachetă balistică a fost interceptată de apărarea antiaeriană a NATO deasupra sud-estului Turciei, în zona orașului Gaziantep, care are aproximativ două milioane de locuitori. Atunci, autoritățile turce au declarat că vor răspunde „decisiv” oricărei amenințări la adresa teritoriului național.

Potrivit informațiilor oficiale, ambele interceptări au fost realizate de componente ale sistemului NATO de apărare antirachetă din estul Mediteranei, inclusiv de un distrugător american dotat cu interceptoare SM-3 și de baterii Patriot desfășurate în Turcia în cadrul misiunii alianței.

Înainte de lansarea atacurilor americano‑israeliene către Iran, autoritățile din Turcia, membră NATO și vecină cu Iranul, a îndemnat Washingtonul și Teheranul să ajungă la un acord în timpul rundelor de negocieri privind programul nuclear, avertizând că regiunea nu ar putea face față unei astfel de destabilizări.

În dimineața zilei de 28 februarie, Israel și Statele Unite au desfășurat un atac asupra Iranului, în urma căruia liderul suprem al țării, Ali Khamenei, a fost ucis. Ulterior, Iranul a ripostat prin atacuri lansate în întreg Orientul Mijlociu, vizând aliați ai SUA și locații unde americanii au baze militare, inclusiv în Dubai, Doha, Bahrain și Kuweit.