Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Noi măsuri restrictive în România:…

Noi măsuri restrictive în România: noaptea vor putea circula doar persoanele vaccinate și cei cu legitimația de serviciu

Foto: presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat noi măsuri restrictive, care vor intra în vigoare de luni, 25 octombrie: masca devine obligatorie în toate spațiile închise sau deschise. Circulația pe timpul nopții va fi restricționată, excepție fac persoanele vaccinate. Certificatul verde COVID va deveni obligatoriu pentru majoritatea activităților, iar elevii vor intra în vacanță pentru două săptămâni, scrie Biziday.

Preşedintele român Klaus Iohannis a convocat, miercuri, la Palatul Cotroceni, o ședință cu responsabilii în gestionarea pandemiei iar la finalul acesteia a anunțat unele măsuri restrictive care vor intra în vigoare începând de luni. Totodată, a precizat că Guvernul va hotărî, vineri, 22 octombrie, mai multe restricții ce vor intra în vigoare și le va detalia.

Principalele declarații:

„Tocmai s-a încheiat o ședință convocată de ieri. Am discutat despre vaccinare, despre școli și despre restricții. Vreau să fiu foarte clar, dacă vrem să se oprească pandemia, singura soluție este vaccinarea. Vaccinarea oprește pandemia. Știu că sunt mulți care încearcă să vă spună că nu este așa. În vestul Europei, unde lumea s-a vaccinat în masă, s-au relaxat, pandemia practic nu mai are impact. În partea noastră a Europei, unde lumea este reticentă, suntem în plin val pandemic, iar la noi în România s-a declanșat o adevărată catastrofă. 

Dacă vreți să nu ajungeți la spital sau la terapie intensivă, vaccinați-vă! Nu-i credeți pe cei care vă mint cum că ar fi periculos, singurul lucru care se întâmplă dacă vă vaccinați este că scăpați de boală, iar noi ca societate, să scăpăm de pandemie. Până atunci, din păcate este nevoie de restricții prin care putem să avem grijă de cei mai vulnerabili. Dar până ajung la restricții o să spun câteva cuvinte despre școli. Este evident că școlile sunt puternic afectate prin elevii infectați, dar și profesorii și personalul din învățământ care se îmbolnăvesc. În mod normal, începând de luni, ar fi vacanță pentru cei mici.

Astăzi s-a decis ca această vacanță să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar dar și pentru gimnaziu și liceu timp de două săptămâni. Începând de luni este vacanță. 

Începând de luni, masca devine obligatorie peste tot, și în interior și în exterior. 

Este regretabil, dar trebuie să instituim restricții, care vor intra în vigoare de luni. Guvernul va hotărî în cel mai scurt timp, vineri, ce restricții intră în vigoare. Vreau să dau doar câteva exemple, va fi restricționată circulația noaptea, excepție făcând cei vaccinați și cei cu legitimația de serviciu. În timpul zilei, la majoritatea activităților, accesul va fi permis doar cu certificatul verde. Aceste lucruri se vor îmbunătăți pe măsură ce lumea înțelege să se vaccineze. Până atunci vă doresc tuturor multă sănătate”, a declarat președintele român.

Marţi, 19 octombrie, România a înregistrat cel mai dur bilanț de la debutul pandemiei: 18.863 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, 574 de decese şi 1.805 pacienţi cu COVID-19 la ATI.