Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ Regiunea Kiev, vizată…

LIVE TEXT Regiunea Kiev, vizată de drone rusești în timpul nopții. Război în Ucraina, ziua 1303

UPDATE 11:24 Armata rusă a atacat localitățile din comunele Bucea și Borîspil din regiunea Kiev în noaptea de astăzi.

În orașul Bucea, în urma atacului cu drone, a izbucnit un incendiu într-o clădire privată neocupată. Au fost avariate o casă privată și o mașină aflate în apropiere. Nu au existat victime sau răniți.

În Borîspil, pompierii au stins un incendiu la o întreprindere industrială.

UPDATE 11:20 Ministrul polonez al apărării vizitează orașul Kiev, la o săptămână după incursiunea dronelor rusești pe teritoriul Poloniei.

Reprezentanții Ministerului Apărării din Polonia și ai Forțelor Armate ale țării urmează să se întâlnească cu omologii lor ucraineni pentru a discuta despre cooperarea în domeniul apărării și sprijinul acordat Ucrainei.

UPDATE 08:55 În seara de miercuri, 17 septembrie, o stație peco din regiunea Poltava a fost lovită de o dronă rusească. În urma atacului, patru persoane au fost rănite — trei șoferi și un casier.

Au fost avariate mașini, clădirea și echipamentele stației.

UPDATE 08:45 Regiunea Dnipropetrovsk a fost supusă atacurilor rusești pe parcursul nopții de 18 septembrie, au anunțat salvatorii. Potrivit guvernatorului regiunii, Serhii Lîsak, forțele de apărare aeriană au distrus 5 drone.

În urma atacurilor asupra comunităților Mejova și Pokrovsk din raionul Sînelnîkove, au izbucnit două incendii în clădiri rezidențiale. De asemenea, au fost avariate mașini.

„Atacurile nu s-au oprit nici asupra orașului Nikopol și raionului Nikopol. Au ars clădiri rezidențiale, iar un supermarket, o poștă și obiective de infrastructură au fost avariate. În plus, din cauza atacului inamic, a izbucnit un incendiu în cartierul Dniprovski, care a fost stins de pompieri”, se arată într-un comunicat de presă.