FOTO Aproape 650 de afgani au fost evacuați cu un avion făcut să transporte de patru ori mai puțini oameni
Aproape 650 de afgani au fost evacuați din Kabul într-un singur transport, cu un avion militar american C-17 Globemaster III. Poza s-a viralizat pe internet, încă una din imaginile emblematice ale crizei pe care o trăiesc afganii care vor să fugă din țară după ocupația talibană. Capacitatea normală de transport de personal a avionului este de peste patru ori mai mică.
Sute de oameni înghesuiți unii în alții, pe jos, pe toată lungimea avionului – așa a arătat interiorul unui C-17 Globemaster III care a decolat de la Kabul, plin cu afgani care voiau să părăsească țara.

Defense One, care a publicat poza, scrie că nu se intenționa evacuarea atâtor oameni într-un singur transport, însă afganii pur și simplu s-au tras unii pe alții înăuntru prin rampa deschisă a avionului. În loc să-i oblige să coboare, „echipajul a decis să decoleze”, a declarat un oficial pentru Defense One, citat de Digi.
„Aproximativ 640 de afgani au coborât din avion la destinație”, a mai spus oficialul citat. Avionul a zburat duminică, 15 august, de la Kabul în Qatar, mai menționează site-ul Defense One.
Ce capacitate de transport are C-17 Globemaster III
C-17 Globemaster III este un avion strategic de transport produs de Boeing. Aparatul are o lungime de 53 de metri și poate transporta 134 de oameni, conform configurației standard de pe site-ul Boeing.
Ca să încapă atâția oameni, de peste patru ori mai mulți decît capacitate normală, afganii au fost așezați pe podeaua avionului. Procedura se numește „încărcare pe podea”: pasagerii se țin de chingile prinse de pereții avionului, pe post de centură de siguranță
În 2013, un C-17 a evacuat 670 de persoane care fugeau de un taifun în Filipine. La fel ca acea evacuare, afganii au zburat de la Kabul la baza aeriană Al Udeid din Qatar, așezându-se pe podeaua capacului încăpător al avionului. Procedura este cunoscută sub numele de „încărcare în podea”; pasagerii se agață de curelele de marfă legate de la perete la perete servind drept centuri improvizate, potrivit unei surse familiare cu manualele de operare ale avionului.

Talibanii și-au consolidat controlul asupra Afganistanului luni, 16 august. La Washington, Pentagonul a declarat că trupele au asigurat securitatea aeroportului din Kabul, unde zborurile au fost reluate. Oficialii au declarat că vor fi antrenaţi 6 000 de soldați americani care vor asigura securitatea în aeroport și vor ajuta la evacuarea persoanelor până la sfârșitul acestei săptămâni.
O declaraţie comună, susţinută de peste 70 de ţări, cere ca afganilor şi cetăţenilor străini care doresc să părăsească Afganistanul să li se permită să plece, iar aeroporturile şi punctele de trecere a frontierei să rămână deschise, informează luni Reuters, care citează Departamentul de Stat al SUA.
- Citiți și: FOTO/ Președintele Afganistanului a părăsit țara, iar la aeroportul din Kabul se trag focuri de armă. Oficial afgan: „Guvernul ne-a vândut”
- VIDEO/ Mai mulți oameni ar fi căzut dintr-un avion care a decolat de pe aeroportul din Kabul. Imagini care pot afecta emoțional
- FOTO/ Cum se vede din satelit aeroportul din capitala Afganistanului: mii de oameni încearcă să părăsească țara