Denys Shmygal: Pierderile bugetare ale Ucrainei din cauza războiului cu Rusia se ridică la aproximativ 2 miliarde de grivne pe zi

Pierderile la bugetul de stat al Ucrainei din cauza războiului cu Rusia sunt de aproximativ două miliarde de grivne pe zi, echivalentul a 61.340.020,79 de euro. Anunțul a fost făcut de premierul Ucrainei, Denys Shmygal, scrie unian.net.
„Conform calculelor Ministerului de Finanțe, pierderile bugetare se ridică la aproximativ 2 miliarde de grivne pe zi. Pierderile de infrastructură pentru luna războiului se ridicau anterior la 119 miliarde dolari. Adică 4,25 miliarde dolari zilnic. Dacă luăm în considerare pierderile militare, o creștere a cheltuielilor militare și sociale, a programelor de sprijin, a pierderilor economiei și a întreprinderilor – este de 565 de miliarde de dolari”, a spus șeful guvernului ucrainean.
Recent, Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a majorat fondul de rezervă pentru nevoile Forțelor Armate ale Ucrainei.
Kremlinul a negat luni, 4 aprilie, orice acuzație legată de uciderea unor civili în orașul ucrainean Bucha și a declarat că acuzațiile ucrainene cu privire la acest subiect ar trebui tratate cu îndoială.
Autoritățile ucrainene au declarat duminică că investighează posibile crime comise de forțele ruse după ce au găsit sute de cadavre împrăștiate în orașele din afara capitalei Kiev, după retragerea unor trupe rusești din zonă.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina în primele ore ale zilei de 24 februarie. Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.
Forțele ucrainene au opus o rezistență puternică, iar Occidentul a impus sancțiuni drastice Rusiei în efortul de a o forța să-și retragă trupele.