Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Letonia, interesată de vinurile și…

Letonia, interesată de vinurile și strugurii din R. Moldova

Ministrul Agriculturii al Letoniei, Janis Duklavs, a declarat că țara sa este interesată să importe din R. Moldova struguri de masă, vinuri și divinuri, a anunțat Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Potrivit lui, ministrul leton al Agriculturii a invitat fermierii moldoveni să participe la summitul organizat în luna mai 2015 la Riga și la expoziția „Riga Food”.

„Am mai avut o întâlnire bilaterală cu Desislava Taneva, ministrul Agriculturii al Bulgariei. Am discutat posibilități de sporire şi diversificare a schimburilor comerciale cu produse agroalimentare și intensificarea cooperării între asociaţiile de producători agricoli. Urmează să stabilim o cooperare mai eficientă cu agricultorii din regiunile Plovdid şi Veliko Târnovo”, a spus Vasile Bumacov.

Menționăm că Vasile Bumacov a efectuat o vizită în Germania unde a participat la Berlin la Seminarul Internaţional cu genericul „Noua politică agricolă: responsabilitatea înaltă a producătorilor şi politicienilor”, organizat de Academia Europeană din Berlin.

În capitala Germaniei, Vasile Bumacov a avut înrevederi cu omologul său rus, Nicolai Fiodorov, și şeful Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară „Rosselhoznadzor”, Serghei Dankvert, unde a fost discutată dinamica negativă înregistrată în fluxul comercial de produse agroalimentare. În cadrul acestei întâlniri, oficialii au convenit să fie relansate negocierile pentru înlăturarea barierelor la exportul produselor agroalimentare din R. Moldova în Federația Rusă.