Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Grant german de 1,85 milioane…

Grant german de 1,85 milioane de euro pentru modernizarea mai multor IMM-uri din R. Moldova

Întreprinderile mici și mijlocii din R. Moldova ar urma să beneficieze de finanțare nerambursabilă în valoare de 1,85 de milioane de euro pentru modernizarea tehnologică. Comisia parlamentară pentru politică externă anunță marți, 23 decembrie, că a aprobat avizul consultativ privind semnarea Acordului de grant dintre Instituția Publică Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Grantul este destinat pentru cofinanțarea investițiilor realizate de cel puțin 24 de întreprinderi micro, mici și mijlocii în tehnologii eficiente energetic, se spune într-un comunicat de presă al Parlamentului.

„Investițiile vor viza achiziționarea de echipamente, modernizarea sau înlocuirea tehnologiilor existente, precum și implementarea soluțiilor de energie regenerabilă. Astfel, se urmărește reducerea emisiilor și optimizarea consumului de resurse și generând beneficii de mediu măsurabile pe termen lung”, susține Legislativul.

Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru implementarea proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, care ar urma să fie realizat în perioada 1 decembrie 2025 – 30 septembrie 2026.

După semnare, Acordul de grant dintre ODA și GIZ va fi propus spre ratificare în plenul Parlamentului.