Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Energocom a achiziționat în iulie…

Energocom a achiziționat în iulie gaze naturale la un preț mediu mai mic decât cel de pe piața europeană, grație contractelor forward încheiate anterior

Imagine simbol

În luna iulie 2026, pentru acoperirea consumului curent al R. Moldova, S.A. Energocom a livrat 86 450 MWh de gaze naturale, echivalentul a aproximativ 8,38 milioane metri cubi, la un preț mediu ponderat de 50,12 euro/MWh la intrarea în R. Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă, volumele provin din contracte forward adjudecate în cadrul licitațiilor organizate în anul 2025 și, parțial, de pe piața spot, „în conformitate cu strategia de achiziții a companiei”.

„Contractele forward permit asigurarea livrărilor la data convenită, iar prețul pentru luna de livrare este stabilit ca o medie ponderată a prețurilor medii din fiecare zi a lunii precedente. Prin operarea contractelor forward sunt evitate costurile de transport, stocare și extragere a gazelor în depozitele subterane din țările vecine, unde sunt menținute doar stocurile de securitate și cele comerciale, constituite conform obligațiilor legale.

În procesul de achiziție, prețurile ofertate de furnizori sunt raportate la evoluția principalului indice european al gazelor naturale, Title Transfer Facility (TTF) din Țările de Jos. La acestea se adaugă costurile specifice de transport, capacitate și alte servicii necesare pentru livrarea gazului până la punctul de intrare în Republica Moldova. Astfel, strategia de achiziții urmărește identificarea celor mai avantajoase oferte din perspectiva costului total al gazelor livrate în Republica Moldova, și nu doar a cotației bursiere”, explică Energocom.

Achizițiile sunt realizate prin licitații în rândul unei liste de câteva zeci de companii precalificate. În cadrul procesului de precalificare sunt evaluate capacitatea financiară, experiența pe piețele europene de gaze, conformitatea cu cerințele de integritate și sancțiuni, precum și capacitatea operațională de a livra gazele contractate.

Luni, 17 august, prețul gazelor naturale tranzacționate pe piața europeană s-a situat la 62,14 euro/MWh, cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni. În perioada 7 și 17 august, cotațiile au oscilat între 55,54 euro/MWh și 62,14 euro/MWh, piața continuând să reacționeze la evoluțiile geopolitice și la situația aprovizionării cu gaze, a comunicat anterior Energocom.