Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   „Abateri serioase de la graficele…

„Abateri serioase de la graficele stabilite”. Când va fi gata traseul Chișinău-Ungheni

Segmentele traseului Chișinău – Ungheni, aflate în proces de reabilitare, urmează a fi terminate până la finele primului semestru al anului 2018, iar circulația pe drumul de ocolire a orașului Ungheni va fi deschisă începând cu 31 octombrie curent. Cel puțin o astfel de decizie a fost luată de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, de comun acord cu reprezentanții companiilor antrenate în reabilitarea drumului, în urma vizitei de ieri, 30 septembrie, efectuată în zona șantierului.

Conform unui comunicat al ministerului Economiei și Infrastructurii, documentându-se cu starea lucrurilor la cele patru segmente de traseu, cu o lungime totală de 91,5 km, viceprim-ministrul, Octavian Calmîc a constatat că lucrările sunt efectuate cu abateri serioase de la graficile stabilite în contracte, fapt care a dus la compromiterea contractelor respective.

Vicepremierul a constatat că progresul lent în realizarea lucrărilor se datorează termenului îndelungat de elaborare a detaliilor de execuție de către antreprenori, modificărilor în proiectele tehnice din cauza executării necalitative  a acestora, neachitarea la timp de către antreprenori a materialelor contractate, etc.

„Cu toate acestea, o parte de vină revine și instituțiilor naționale, implicate la diferite etape în eliberarea licențelor sau autorizațiilor, prezentarea diferitor informații, etc. Pentru a reduce la minim procesul birocratic și factorul uman secundar, care nu este implicat în proces, să creăm o echipă mobilă de experți, care vor monitoriza și acorda tot suportul necesar antreprenorilor la executarea prevederilor contractuale”, a punctat ministrul Economiei și Infrastructurii, potrivit aceluiași comunicat de presă al ministerului.

Drumul Chișinău-Ungheni este reabilitat de firma azeră „Evrascon” și cea cehă „OHL”, care, la rândul lor, au subcontractat și companii moldovenești

Calmîc a mai menționat că încă o problemă, care stopează procesul de realizare a contractelor de reabilitare a drumurilor, constă în lipsa companiilor naționale capabile să ofere servicii de calitate, conform standardelor europene, antreprenorilor principali. O altă problemă, care tergiversează procesul de realizare a contractelor din domeniul drumurilor, în opinia vicepremierului, este atitudinea rezervată a finanțatorilor europeni față de țara noastră după cazurile de corupție sau favorizare a unor agenți economici, depistate în ultimii ani. „La moment, am reușit să restabilim relațiile cu partenerii de dezvoltare, dar mai avem nevoie de timp, ca prin fapte concrete să demonstrăm că putem colabora pe principii moderne, utilizând procese transparente în lucru”, a menționat Octavian Calmîc.

În context, vicepremierul a punctat că primul test este deschiderea, la 31 octombrie curent, a circulației pe centura de ocolire a orașului Ungheni, proiect finanțat din grantul Comisiei Europeane în valoare de peste 11 milioane de euro. Potrivit ministrului Calmîc, realizarea acestui proiect este extrem de importantă pentru Republica Moldova, deoarece va scurta cu circa 20 km drumul până la Vama Sculeni și la noul pod peste Prut, proiect preconizat spre realizare în colaborare cu România în zona comunei Zagarancea. Plus la toate, centura va micșora esențial circulația transportului de tranzit prin municipiul Ungheni.

ZdG a scris, în mai 2017, că lucrările de reabilitare pe mai multe segmente de trasee naționale, inclusiv pe traseul Chișinău-Ungheni, sunt efectuate cu abateri de la contractele și termenii inițiali.

Citiți și:

Unde au ajuns miliardele externe destinate reabilitării drumurilor

(doc) Miliardele pentru drumuri, în conturile firmelor afiliate unor foşti sau actuali funcţionari