Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   195 de milioane de lei,…

195 de milioane de lei, returnate clienților: trei companii de creditare au fost sancționate de CNPF

Sursă foto: NM

Peste 3 000 de contracte de credit au fost revizuite, iar consumatorilor le-au fost restituite sumele încasate nejustificat de trei companii de creditare nebancară, care au aplicat dobânzi și comisioane peste limitele legale. Datele au fost prezentate de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) într-un comunicat privind bilanțul pentru anul 2025, publicat în contextul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, marcată pe 15 martie.

Potrivit comunicatului de presă citat, CNPF a dispus restituirea plăților către consumatori, după ce „a constatat depășiri ale plafoanelor legale de cost (dobânzi și comisioane)” la creditare nebancară, asigurări și piața piața valutară.

„Restituirea tuturor plăților (cu excepția sumei inițiale) pentru 3 190 de contracte de credit la trei organizații de creditare nebancară în sumă de aproximativ 195 milioane de lei”, se arată în bilanțul Comisiei.

În același timp, o societate de asigurări a fost obligată să reexamineze 2 752 de dosare de daună soluționate în 2024, pentru a corecta refuzurile nejustificate aferente polițelor de asigurare medicală pentru călătorii în străinătate.

Pe piața valutară au fost verificate 48 de unități de schimb valutar, fiind aplicate sancțiuni în cazul a 7 entități pentru „nereguli privind modul de afișare a cursurilor de schimb, care pot induce în eroare consumatorii”.

Totodată, CNPF a somat 4 entități din sectorul creditării și o societate de asigurare să execute obligațiile dispuse printr-o serie de hotărâri ale autorității, cu aplicarea, în caz de neexecutare, a amenzilor de până la 82 500 lei.

CNPF a aplicat 11 amenzi contravenționale băncilor și organizațiilor de creditare nebancară, în sumă totală de 225 mii de lei, pentru nerespectarea cerințelor de transparență în publicitate. De asemenea, CNPF a aplicat 2 amenzi contravenționale unei societăți de asigurare, în sumă totală de 8 500 de lei, constatând „încălcări ale prevederilor legale în partea ce ține de modul de instrumentare a dosarelor de daune, precum și utilizarea practicilor comerciale agresive”.

Pe parcursul anului 2025 au fost recepționate 914 reclamații din partea consumatorilor de servicii financiare.