Statul trebuie să achite peste 40 de mii de euro unei familii care a cerut despăgubiri pentru bunurile care i-au fost confiscate în perioada sovietică
R. Moldova trebuie să-i achite peste 40 de mii de euro unei familii căreia i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea bunurilor, ca urmare a examinării unor recursuri depuse în afara termenului legal, care a condus la anularea unei hotărâri definitive favorabile acesteia. Decizia a fost pronunțată joi, 24 aprilie, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al R. Moldova.
Potrivit circumstanțelor cauzei, Valeriu Neamțu a inițiat o acțiune împotriva Consiliului Local Strășeni și Ministerului Finanțelor, solicitând despăgubiri în urma confiscării bunurilor familiei sale în perioada sovietică. Instanța de fond a admis pretențiile reclamantului, în martie 2008, acordându-i suma de 511 300 de lei, echivalentul a 30 450 de euro. Hotărârea respectivă a fost menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2008, care putea fi supusă recursului în termen de 20 de zile de la data comunicării deciziei. Copia deciziei motivate a fost transmisă părților la 13 ianuarie 2009.
Reclamantul a inițiat procedura de executare, în contextul căreia, la 30 și 31 ianuarie 2009, executorul judecătoresc a solicitat autorităților să execute hotărârea definitivă favorabilă reclamantului.
Ulterior, Ministerul și Consiliul au formulat recursuri. Curtea Supremă de Justiție a admis ambele recursuri, constatând că fuseseră depuse în termenul legal (de două luni), și a redus considerabil suma acordată reclamantului de către instanțele inferioare – la 33 300 de lei (echivalentul a 1 910 de euro).
În fața Curții, reclamantul s-a plâns de încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, invocând că recursurile fuseseră depuse tardiv, iar admiterea acestora a afectat principiul securității raporturilor juridice.
După decesul reclamantului, soția sa, în calitate de moștenitoare, a continuat procedura. Guvernul a contestat calitatea de victimă a acesteia, susținând lipsa unui interes suficient. Curtea a respins obiecția, apreciind că interesul pecuniar este legitim și justifică continuarea cererii.
Referitor la presupusa încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție, Curtea a constatat că termenele legale nu fuseseră respectate de către autoritățile naționale, iar instanța supremă a permis, totuși, examinarea recursurilor, subminând astfel certitudinea juridică. În acest sens, Curtea a notat că atât Ministerul, cât și Consiliul trebuiau să cunoască despre existența hotărârii motivate cel puțin la 30 și, respectiv, 31 ianuarie 2009. Prin urmare, recursul formulat de către Minister în luna mai 2009 a fost tardiv.
În cazul Consiliului, Curtea a constatat că nu există dovezi clare că recursul a fost efectiv depus înainte de expirarea termenului legal, mai ales că hotărârea motivată fusese comunicată abia la 13 ianuarie 2009. Cu toate acestea, chiar dacă ar fi fost introdusă o cale de atac la 30 decembrie 2008, nicio procedură de executare nu ar fi fost posibilă în luna ianuarie 2009, ținând cont de efectul suspensiv pe care îl produce exercitarea unei căi de atac. Prin urmare, recursul Consiliului, care nu putea fi găsit la dosar înainte de 18 noiembrie 2009, era, de asemenea, tardiv.
Având în vedere constatările respective, Curtea a concluzionat că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, acordându-i reclamantului 38 540 de euro pentru prejudiciul material, 3 000 de euro pentru prejudiciul moral, și 1 440 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
