Serviciul Fiscal de Stat avertizează asupra unor mesaje false, trimise pe WhatsApp, pretins emise de instituție: „Ignorați astfel de mesaje și nu dați curs solicitărilor primite”
În ultima perioadă, mai mulți contribuabili au recepționat mesaje prin intermediul aplicației WhatsApp, însoțite de documente pretins emise de Serviciul Fiscal de Stat (SFS), privind „confirmarea achitării obligațiilor fiscale” sau „dreptul la încasarea unor transferuri”, atenționează SFS.
În acest context, Serviciul Fiscal de Stat precizează că aceste mesaje și documente sunt false, iar identitatea instituției este utilizată ilegal de către persoane rău intenționate, cu scopul de a induce în eroare contribuabilii și de a obține date sau mijloace financiare.
Cum poate fi identificat un act fraudulos:
- utilizarea unor formulări neconforme și a unui conținut înșelător;
- solicitarea indirectă a unor acțiuni sau confirmări din partea contribuabililor;
- transmiterea documentelor prin aplicații de mesagerie (WhatsApp, etc);
- lipsa semnăturii electronice, în condițiile în care documentele oficiale circulă exclusiv în format digital securizat;
- includerea unor elemente vizuale (ștampile, coduri) utilizate abuziv pentru a crea aparența de autenticitate.
„Serviciul Fiscal de Stat NU transmite documente oficiale prin WhatsApp sau alte aplicații de mesagerie; NU solicită confirmări sau acțiuni prin intermediul unor persoane terțe; NU comunică informații fiscale în afara canalelor oficiale și securizate; NU solicită coduri de verificare sau date confidențiale prin mesaje sau apeluri”, comunică instituția.
În acest context, SFS vine cu recomandări pentru contribuabili:
- ignorați astfel de mesaje și NU dați curs solicitărilor primite;
- nu accesați linkuri și nu transmiteți date personale sau financiare.
