Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Riscul ingerințelor externe la parlamentare,…

Riscul ingerințelor externe la parlamentare, discutat de președintă cu Ambasadorul UE la Chișinău

Sursa foto: presedinte.md

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks. Printre principalele subiecte abordate s-au numărat pregătirile pentru primul summit Moldova–UE, care va avea loc pe 4 iulie, la Chișinău.

Potrivit unui comunicat al Președinției, summitul Moldova–UE este un „nou format de dialog”, ce urmează să devină unul regulat și care reflectă „aprofundarea relației dintre R. Moldova și Uniunea Europeană și marchează trecerea la o nouă etapă în parcursul de integrare europeană”.

Discuțiile au vizat și stadiul procesului de aderare.

„Autoritățile moldovenești, în cooperare cu cele europene, desfășoară în prezent conformitatea legislației naționale cu cea europeană”, precizează Președinția.

În perspectiva alegerilor parlamentare din această toamnă, a fost abordat și riscul ingerințelor externe și al tentativelor de manipulare a alegerilor. Potrivit comunicatului, sefa statului a subliniat importanța desfășurării unui scrutin „liber de ingerințe străine, astfel încât cetățenii moldoveni să-și decidă viitorul în mod liber și democratic”.

O altă temă de discuție a fost pus pe reforma justiției, un angajament-cheie al R. Moldova.

„Președinta a reiterat că statul va continua să consolideze un sistem judiciar corect și eficient, în beneficiul cetățenilor”, se arată în comunicat.