Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Reacția ministrului Culturii la scandalul…

Reacția ministrului Culturii la scandalul de la biserica din Dereneu: „Sunt două comunități creștin-ortodoxe din același sat, care trebuie să trăiască în liniște”

Sursa foto: Episcopia de Ungheni și Nisporeni

Sunt două comunități creștin-ortodoxe din același sat, care trebuie să trăiască în liniște, pace și comuniune spirituală.” Ministrul Culturii, Crisitan Jardan, a venit luni, 9 februarie, cu o reacție la scandalul de la biserica din Dereneu, unde Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru, arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni (subordonat Mitropoliei Moldovei), împreună cu mai mulți preoți și enoriași, au oficiat „Sfânta Liturghie” în curtea bisericii, acuzând oamenii legii că au blocat accesul în lăcaș. Asta deși, conform unei hotărâri a Curții Supreme de Justiție (CSJ) din iunie 2025, dreptul de folosință al bisericii aparține Mitropoliei Basarabiei.

Potrivit ministrului, situația din Dereneu nu trebuie să fie exploatată politic, „deși lucrurile s-au complicat de fiecare dată când au intervenit politicienii”.

„Sunt două comunități creștin-ortodoxe din același sat, care trebuie să trăiască în liniște, pace și comuniune spirituală. În acest context, facem un apel la calm și înțelepciune din partea tuturor.

Conflictul durează din 2018, când un grup de enoriași au pătruns forțat și ilegal în biserica din sat și au scos forțat din lăcaș preotul care slujea de peste douăzeci de ani acolo. De menționat că, în toată această perioadă, lucrurile s-au complicat de fiecare dată când au intervenit politicienii. Și de această dată situația s-a agravat după implicarea unor deputați. Încă o dovadă că politicul nu trebuie să intervină în activitățile Bisericii”, a scris Jardan.

„Interesul nostru este ca acest monument să fie cât mai bine păstrat”

„Clădirea este un monument istoric și aparține Ministerului Culturii. La solicitarea enoriașilor și a preotului care a gestionat-o în toată această perioadă, în 2019, clădirea a fost oferită în folosință pe o perioadă de 50 de ani Comunității Religioase Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, din cadrul Mitropoliei Basarabiei. Interesul nostru este ca acest monument să fie cât mai bine păstrat și să servească intereselor reale ale comunității.

Între timp, pe acest caz au fost deschise mai multe procese și înregistrate plângeri din partea ambelor părți. Pe unele instanța s-a pronunțat definitiv și irevocabil, pe altele urmează să se expună. Toate deciziile finale trebuie respectate ca atare și legalitatea restabilită. Această situație poate și trebuie să fie rezolvată legal prin bună credință și comunicare”, a mai adăugat ministrul Culturii.

Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) au emis tot luni, 9 februarie, un comunicat în care califică acțiunile drept „forme de provocare, menite să creeze disensiuni în societate, prin folosirea unui instrument sensibil – religia”.

Potrivit oamenilor legii, biserica a fost blocată din interior de către preotul care reprezintă Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, subordonată Patriarhiei Ruse (împreună cu soția și trei copii minori).

„Amintim că aceleași persoane, care la moment își arată nemulțumirea, în anul 2018 au pătruns forțat în aceeași biserică și au preluat ilegal acest bun, fiind scos forțat din lăcaș preotul de la acea vreme, reprezentant al Mitropoliei Basarabiei. Acest fapt a și dus la un litigiu de mai mulți ani, care s-a încheiat acum cu hotărârea Curții Supreme de Justiție, care stabilește clar că acest bun aparține Ministerului Culturii și este dat în folosința Mitropoliei Basarabiei.

Precizăm faptul că biserica nu a fost încuiată de către Poliție, așa cum se vehiculează, aceasta fiind blocată din interior de către preotul care reprezintă Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove (împreună cu soția și 3 copii minori)”, menționează reprezentanții IGP.

Tot pe 8 februarie, Episcopia de Ungheni și Nisporeni a Mitropoliei Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ruse, a acuzat organele drept că au blocat „de aproape două săptămâni intrarea” în parohie.

Ulterior, incidentul a fost alimentat pe rețelele de socializare de către mai mulți promotori ai narațiunilor rusești. Deputatul socialist Bogdan Țîrdea, care se afla la fața locului, a spus într-o înregistrare video pe Facebook că „preoții Mitropoliei Basarabiei încearcă în mod abuziv să preia biserica satului”, declarație contrară deciziei CSJ din iunie 2025.