Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   R. Moldova revine în topul…

R. Moldova revine în topul statelor cu cele mai multe plângeri depuse la CtEDO. Despăgubiri de peste 23 de milioane de euro, achitate din 1997 până în prezent

Colaj ZdG

R. Moldova continuă să se afle printre statele europene cu cele mai multe cereri adresate Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) raportat la numărul populației. În anul 2025, Curtea a înregistrat 468 de cereri împotriva R. Moldova, iar în 45 din cele 48 de hotărâri pronunțate a fost constatată cel puțin o încălcare a Convenției, arată o analiză a realizată de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

În 2025, statul a fost obligat să achite despăgubiri în valoare de peste 420 de mii de euro, bani care provin din bugetul public.

Despăgubiri de peste 23 de milioane de euro, achitate din 1997 până în prezent

„Din 1997 și până în prezent, Republica Moldova a achitat reclamanților care s-au plâns la Curtea Europeană peste 23,4 milioane de euro. Dacă ne referim strict la anul 2025, statul a fost obligat să achite 420928 de euro doar în baza hotărârilor Curții. Pe lângă acestea, au mai fost reglementări amiabile și declarații unilaterale, ceea ce înseamnă că statul nu a așteptat o hotărâre definitivă, ci a mers la negocieri sau a propus închiderea cazului în schimbul unei compensații. Este o cifră destul de mare, care ajunge, în cele din urmă, pe umerii celor care plătesc taxe”, a declarat Ilie Chirtoacă, președintele CRJM.

La nivel european, CtEDO a înregistrat, în 2025, un număr total de 31800 de cereri, cele mai multe dintre acestea vizând Turcia (6743 de cereri), Polonia (3303 cereri), Italia (2421 de cereri), Ucraina (2299 de cereri) și România (1962 de cereri). Cu 468 de cereri îndreptate împotriva sa, R. Moldova se clasează pe locul 18 din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei. 

De cealaltă parte, la 31 decembrie 2025, CtEDO avea „în așteptare” 53550 de cereri, cu 11% mai puține decât în anul precedent. Dintre acestea, mai mult de jumătate vizează Turcia, Federația Rusă și Ucraina. La acest capitol, R. Moldova se clasează pe locul 9, cu 1141 de cereri aflate în examinare, majoritatea cererilor având șanse mari de succes, se arată în analiză.

„Numărul mare de cereri și rata ridicată a încălcărilor constatate indică faptul că cetățenii ajung să își facă dreptate abia la nivel european, nu în instanțele naționale. Cifrele arată că sistemul de justiție rămâne principala cauză a condamnărilor R. Moldova la CtEDO, exact spațiul în care ar trebui protejate drepturile omului”, a declarat Carolina Bagrin, directoarea Programului Drepturile Omului din cadrul CRJM.

„Pe primul loc rămâne dreptul la un proces echitabil”

În 2025, Curtea Europeană a pronunțat 48 de hotărâri în cauze moldovenești, iar în marea majoritate a acestora au fost identificate încălcări ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.

„Din cele 48 de hotărâri pronunțate în 2025, în 45 Curtea a constatat cel puțin o violare a articolelor din Convenție. În total, din 1997 până la sfârșitul anului 2025, în privința Republicii Moldova au fost emise 664 de hotărâri, iar doar în hotărârile din 2025 au fost constatate 73 de violări”, a punctat Carolina Bagrin.

Cele mai frecvente încălcări constatate de Curte în cauzele moldovenești continuă să fie legate de funcționarea sistemului de justiție. „Pe primul loc rămâne dreptul la un proces echitabil, care reprezintă 42.2% din totalul violărilor constatate în 2025”, a precizat experta.

Președintele CRJM a atras atenția că, dincolo de statistici, unele hotărâri pronunțate în 2025 scot în evidență probleme sistemice grave, inclusiv în raport cu persoanele vulnerabile și cu avertizorii de integritate.

„Este o cauză care vorbește despre eșecul autorităților de a asigura o protecție efectivă pentru o femeie cu dizabilitate intelectuală, iar statul trebuie să întreprindă nu doar măsuri individuale, ci și măsuri generale pentru a preveni situații similare în viitor. Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei va monitoriza atent modul în care statul realizează aceste obligații (…) În 2025, vedem cel puțin 19 cauze care se referă la neexecutarea hotărârilor judecătorești și la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil. Fie că despăgubirile acordate la nivel național nu au fost suficiente, fie nu au fost acordate deloc sau cauza continuă să nu fie executată, această situație arată că mecanismul național riscă să nu fie unul eficient”, a declarat Ilie Chirtoacă