Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Putin și Macron au vorbit…

Putin și Macron au vorbit despre Iran și Ucraina în prima convorbire telefonică din ultimii aproape trei ani. Președintele francez a subliniat „sprijinul neclintit” al țării sale pentru integritatea teritorială a Ucrainei

Sursa foto: Reuters

Dictatorul rus Vladimir Putin a avut o convorbire telefonică „substanțială” cu președintele francez Emmanuel Macron pe tema conflictului iraniano-israelian și a războiului din Ucraina, aceasta fiind prima conversație telefonică între cei doi din septembrie 2022, notează agenția britanică de știri Reuters.

Biroul lui Macron a declarat că discuția telefonică a durat două ore și că liderul francez a cerut o încetare a focului în Ucraina și începerea negocierilor privind încheierea conflictului.

Potrivit serviciului de presă al Kremlinului, Putin a declarat că este necesar să se respecte „dreptul Iranului la dezvoltarea pașnică a energiei nucleare”, precum și respectarea continuă a obligațiilor sale în temeiul tratatului de neproliferare nucleară.

Macron a subliniat, de asemenea, necesitatea ca Iranul să coopereze pe deplin cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). Luna trecută, parlamentul iranian a aprobat un proiect de lege privind suspendarea cooperării cu AIEA, organismul de supraveghere nucleară al ONU, după ce Israelul și Statele Unite au bombardat siturile nucleare ale Iranului, cu scopul de a împiedica Teheranul să dobândească o armă nucleară. Iranul a negat acest lucru.

Totodată, președintele Macron „și-a exprimat hotărârea de a căuta o soluție diplomatică care să conducă la o rezolvare durabilă și riguroasă a problemei nucleare, a problemei rachetelor Iranului și a rolului acestuia în regiune”, a declarat biroul său, adăugând că cei doi lideri au decis să își coordoneze eforturile.

Franța și Rusia sunt ambele membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU.

În ceea ce privește Ucraina, Putin i-a reiterat lui Macron poziția sa conform căreia războiul a fost „o consecință directă a politicii Occidentului”, care, în opinia sa, a „ignorat interesele de securitate ale Rusiei” în ultimii ani. Orice posibil acord de pace între Rusia și Ucraina ar trebui să aibă „un caracter cuprinzător și pe termen lung” și să se bazeze pe „noile realități teritoriale”, a spus Putin.

Dictatorul rus a afirmat anterior că Ucraina trebuie să accepte anexarea de către Rusia a unor mari părți din teritoriul său ca parte a oricărui acord de pace.

Președintele francez a declarat că Ucraina ar trebui să decidă singură dacă acceptă sau nu concesii teritoriale. Biroul lui Macron a declarat că „președintele a subliniat sprijinul neclintit al Franței pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”.

Cei doi președinți intenționează să își continue discuțiile cu privire la Ucraina și Iran, a declarat biroul președintelui francez.