Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Profesia de psiholog va fi…

Profesia de psiholog va fi reglementată. Psihologii vor fi supuși atestării odată la 5 ani pentru menținerea calificării cu o periodicitate

Sursa: psiholog-elena.md

Profesia de psiholog devine reglementată în R. Moldova. Un proiect de lege care prevede principiile, condițiile organizatorice, drepturile, obligațiile și responsabilitățile profesiei de psiholog a fost susținut de Parlament. Totodată, statul va garanta asistență psihologică copiilor cu probleme de incluziune școlară și celor aflați în situație de risc, beneficiarilor de asistență socială și medicală.

Potrivit unui comunicat de la Parlament, acest document vrea să stabilească reguli clare pentru psihologi, indiferent dacă lucrează la stat sau pe cont propriu, iar scopul este să se asigure că psihologii respectă standardele de calitate și principiile etice ale profesiei.

Totodată, în document sunt definite noțiuni precum asistență psihologică, servicii de asistență psihologică, supervizare, psihoterapie, psiholog de liberă practică, raport de evaluare psihologică. Sunt menționate și treptele de specializare: psiholog practicant, psiholog specialist, psiholog principal, precum și condițiile pe care trebuie să le întrunească pentru fiecare treaptă.

Conform proiectului, documentul reglementează principiile, condițiile organizatorice și formele exercitării profesiei de psiholog, inclusiv drepturile, obligațiile și responsabilitățile psihologilor. În proiect se specifică și modalitatea de înființare, organizare și funcționare a Colegiului Național al Psihologilor din Republica Moldova. Colegiul va fi o instituție de drept public, apolitică, autonomă și independentă, cu competență în reglementarea, autorizarea, controlul și supravegherea exercitării profesiei de psiholog.

Registrul unic al psihologilor va asigura evidența sistematizată a informației despre psihologii care prestează servicii de asistență psihologică și psihoterapeutică în cadrul sistemului public, privat și cu drept de liberă practică. De asemenea, este prevăzut un sistem de atestare a psihologilor, cu o periodicitate de cel puțin 5 ani.

„Psihologul se va baza pe competență și profesionalism, responsabilitate și integritate, independență și imparțialitate. De asemenea, psihologul va acționa cu profesionalism în orice situație, va respecta drepturile și interesele beneficiarului, păstrând datele confidențiale ale acestuia. În ceea ce privește drepturile psihologilor, aceștia vor putea să refuze prestarea serviciilor în cazul când vor fi agresați ori defăimați și, totodată, vor avea posibilitatea să beneficieze de repararea prejudiciilor cauzate în exercitarea activității”, se arată în proiect. 

În proiect se specifică faptul că statul va garanta asistență psihologică copiilor cu probleme de incluziune școlară și celor aflați în situație de risc, tinerilor de 14-35 de ani în scopul integrării sociale, beneficiarilor de asistență socială și medicală, victimelor infracțiunilor, inclusiv violenței domestice, precum și persoanelor aflate în situații excepționale.

În R. Moldova activează circa 1000 de psihologi în diverse instituții din sectorul public, în domeniile educație, sănătate, asistență socială, ordine publică, justiție.