Pompierii din R. Moldova pleacă în Grecia pentru a monitoriza, patrula și stinge incendiile de pădure

O echipă de pompieri din R. Moldova, formată din 22 de angajați și 6 unități de tehnică specializată, va fi implicată în misiuni de monitorizare, patrulare și stingere a incendiilor de pădure pe teritoriul Republicii Elene. Astăzi, 14 iulie, a avut loc ceremonia de detașare a pompierilor, la care a fost prezent președintele Parlamentului, Igor Grosu, ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin și vice-Ambasadorul Republicii Elene în R. Moldova, Konstantinos Kattoulas.
Astăzi, 14 iulie 2025, echipa de pompieri specializată în combaterea terestră a incendiilor forestiere din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a plecat spre Grecia, orașul Patras, pentru a participa la misiunea de pre-poziționare în cadrul Programului European de Pre-poziționare a Echipelor de Stingere a Incendiilor de Pădure.
În perioada 14 iulie – 1 august 2025, echipa R. Moldova, formată din 22 de angajați și 6 unități de tehnică specializată, va fi implicată în misiuni de monitorizare, patrulare și stingere a incendiilor de pădure pe teritoriul Republicii Elene. În cadrul programului, în acest an, în Grecia vor fi prepoziționați 323 de pompieri din România, Franța, Republica Cehă, Austria, precum și R. Moldova.
La ceremonia de detașare a pompierilor moldoveni a participat președintele Parlamentului, Igor Grosu, Konstantinos Kattoulas, Vice-Ambasadorul Republicii Elene în R. Moldova, Ministrul Afacerilor Interne, Doamna Daniella Misail-Nichitin și conducerea IGSU al MAI.
„Oficialii au încurajat pompierii și au subliniat importanța participării R. Moldova la această misiune internațională, evidențiind angajamentul țării noastre de a se alinia la standardele europene în domeniul protecției civile și gestionării și lichidării situațiilor excepționale”, potrivit comunicatului IGSU.
Această misiune este parte integrantă a MPC UE, din cadrul căruia R. Moldova este membru cu drepturi depline din 1 ianuarie 2024. Participarea echipei la această operațiune de cooperare internațională reprezintă o etapă importantă în procesul de aliniere a țării noastre la standardele și practicile europene în domeniul gestionării situațiilor de urgență și protecției civile.
Programul este finanțat de Uniunea Europeană și include o contribuție financiară din partea R. Moldova. Scopul principal al programului este de a îmbunătăți capacitatea de răspuns și interoperabilitatea între echipamentele și echipele de intervenție din diferite țări europene.
„În anul 2024, în cadrul programului, echipa IGSU a intervenit în stingerea a 8 incendii de proporții, efectuând 19 misiuni de patrulare în zone cu risc ridicat și salvând 3 vieți omenești”, potrivit IGSU.
Anul acesta, echipa de pompieri specializată din cadrul IGSU va participa pentru a treia oară în misiuni de lichidare a incendiilor de pădure în Republica Elenă și pentru a doua oară în calitate de membru deplin al MPC al UE.


