Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Descinderi de amploare într-un…

VIDEO Descinderi de amploare într-un dosar de corupere electorală și spălare de bani, în sudul țării: trei persoane au fost reținute. Membrii organizației ar fi primit instrucțiuni din Rusia pentru a disemina dezinformare online

Captură de ecran/Youtube

Trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore în urma celor 60 de percheziții efectuate în dimineața zilei de marți, 2 septembrie, în sudul țării de către Inspectoratul General al Poliției (IGP) și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Acțiunile s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice, grupurilor de inițiativă și concurenților electorali, precum și spălarea banilor în proporții deosebit de mari, conform unui comunicat de presă.

„Investigațiile au stabilit că un grup de persoane cu roluri bine determinate, acționând în interes material și în beneficiul organizației criminale ghidate din afara țării, au urmărit pe parcursul anului 2025 coruperea electoratului în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025. Astfel, suspecții ar fi transferat, convertit, lichefiat și distribuit mijloace bănești de proveniență dubioasă, utilizând aplicația mobilă PSB a băncii ruse „Promsviazybank”, instituție aflată sub sancțiuni internaționale”, se arată în comunicatul de presă.

În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat: sume de bani în diferite valute; telefoane mobile și laptopuri; documente bancare și carduri de tip „МИР” ale mai multor bănci din Federația Rusă; înscrisuri de ciornă; o armă care ar fi fost păstrată ilegal; stații radio; un automobil Tesla (care ar fi fost achiziționat în urma activităților ilegale) și alte bunuri și obiecte relevante pentru investigații.

„Totodată s-a stabilit că o parte din fondurile transferate prin „PSB” erau lichefiate prin aplicația Telegram, utilizând un bot-canal. În momentul descinderilor, pe conturile PSB ale suspecților continuau să fie efectuate tranzacții în ruble rusești, accesul la aplicație fiind posibil prin intermediul „VPN Russia”, notează IGP.

Mai mult, investigațiile ar fi demonstrat că, prin intermediul grupurilor de pe Telegram, membrii organizației ar fi primit instrucțiuni directe de la curatori din Federația Rusă, vizând distribuirea și comentarea unor materiale video de dezinformare pe rețelele sociale Facebook, TikTok și Telegram.