Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua joi prima sa vizită oficială în străinătate – la București
Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua joi, 13 noiembrie, prima sa vizită externă de când a preluat funcția – la București.
În cadrul vizitei, premierul va avea o întrevedere cu președintele României, Nicușor Dan. La Palatul Victoria, prim-ministrul Alexandru Munteanu se va întâlni cu omologul său, Ilie Bolojan.
„Premierii vor discuta subiecte de pe agenda bilaterală, cu accent pe proiectele de interes comun, care au impact direct asupra cetățenilor ambelor state. Întrevederea va fi încheiată cu declarații de presă”, se arată într-un comunicat de presă emis de Guvern.
Ulterior, șeful Executivului de la Chișinău va discuta cu oficiali din Parlamentul român și va avea o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort al României.