Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   LIVE/ Declarații după discuția dintre…

LIVE Declarații după discuția dintre Maia Sandu și președintele Partidului Popular European

Preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, se află astăzi, 5 septembrie, într-o vizită în Republica Moldova, unde are programate întâlniri cu liderii mai multor partide politice.

Prim-ministra Maia Sandu i-a mulțumit liderului PPE pentru susținerea acordată în lupta pentru construirea unui stat de drept.

Aceasta a declarat că schimbarea nu poate fi făcută într-un timp rapid, deoarece există multe probleme, dar contează pe sprijinul familiei Partidului Popular European.

„Noi ne cunoaștem angajamentele față de Uniunea Europeană, în primul rând vorbim despre Acordul de asociere, vorbim de toate reformele pe care trebuie să le facem astfel încât să putem obține în continuare sprijinul financiar și sprijinul tehnic al Uniunii Europene. Dar vrem să reiterăm că așteptăm sprijinul Partidului Popular European și atunci când vorbim despre susținerea procesului de extindere a Uniunii Europene, a acordării perspectivei europene țărilor din Parteneriatul Estic”, a declarat Maia Sandu, care a precizat că așteaptă ca în cadrul Congresului din noiembrie 2019 a PPE, formațiunea să adopte o rezoluție similară celei din anul precedent prin care a fost exprimat sprijinul fără echivoc pentru țările din Parteneriatul Estic.

La rândul său, prșeedintele PPE, Joseph Daul, i-a felicitat pe cetățenii R. Moldova și a reafirmat susținerea pentru guvernarea ACUM.

„Cetățenii moldoveni au dorința de a schimba R. Moldova într-un stat autocratic, o democrație pe cale de restabilire. Asta trebuie să aibă toți politicienii în cap, în fiecare zi. Schimbările de la Chișinău aduc multă speranță, dar și creează multe așteptări. Cetățenii moldoveni au dreptul de a cere o viață mai bună, locuri de muncă, familii reunificate, un sistem de sănătate mai bun și, cel mai important, ca toate acestea să poată fi făcute, oamenii merită un sistem de justiție independent, transparent, care respectă legea, își protejează oamenii, în loc să servească intereselor oligarhilor”, a declarat Joseph Daul, care a îndemnat societatea civilă și toți cetățenii Republicii Moldova să participe la schimbare.

Potrivit acestuia, viitorul Republicii Moldova, dar și al societății europene înseamnă stat de drept, justiție independentă și lupta împotriva corupției.

Într-un interviu recent pentru Europa Liberă, Joseph Daul și-a exprimat din noul sprijinul pentru actualul Guvern de la Chișinău, condus de Blocul ACUM, și eforturile acestuia de a „curăța sistemul corupt”, dar a avertizat că „niciun Guvern de succes nu poate corecta în 100 de zile ceea ce alții au distrus în decursul anilor”.