Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Prim-ministrul și-a vândut casa…

DOC Prim-ministrul și-a vândut casa de la Kiev. Averea lui Alexandru Munteanu în 2025

Sursa: Guvernul Republicii Moldova

Premierul Alexandru Munteanu și-a vândut casa de la Kiev, Ucraina, cu aproximativ 1,14 milioane de lei. Datele au fost indicate de către prim-ministru în declarația de avere și interese personale pentru anul 2025, depusă la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) pe 26 martie.

Guvernul condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu a fost învestit de Parlament pe 31 octombrie 2025. De atunci și până la sfârșitul anului, Munteanu a obținut un salariu de circa 33,5 mii de lei din funcția de prim-ministru. În același timp, acesta a declarat venituri de 28 de mii de dolari din vânzări realizate prin intermediul unei platforme americane de servicii financiare. Soția prim-ministrului a obținut venituri de la o companie din România, însă „profitul a rămas pentru dezvoltare în 2025”.

Tot la capitolul venituri, Alexandru Munteanu a indicat că a obținut peste 2,8 milioane de hrivne (aproximativ 1,14 milioane de lei) din vânzarea unei case din regiunea Kiev, precum și circa 1,44 milioane de lei din vânzarea unui apartament situat în sectorul Centru al municipiului Chișinău. Tranzacțiile au avut loc pe parcursul anului 2025. Alexandru Munteanu a plecat de la Kiev după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.

Șeful Guvernului declară în proprietate un apartament de 136 m², dobândit în 2023, cu o valoare de 677 de mii de euro. De asemenea, acesta deține două terenuri agricole, fiecare cu suprafața de 0,06 hectare, dobândite în 2022 și estimate la 90 de mii de lei.

La capitolul bunuri mobile, premierul indică un automobil de marca BMW, fabricat în 2017 și achiziționat în 2021, cu 1,4 milioane de lei, însă estimat la circa 700 de mii de lei pe piață.

Declarația relevă și faptul că acesta are mai multe conturi bancare în R. Moldova, România, Ucraina, Italia și SUA, în care sunt păstrate zeci de mii de euro, dolari, lei și alte valute. În total, economiile sale însumează peste aproximativ 70 de mii de euro.

Munteanu deține și hârtii de valoare în SUA. Investiții în titluri ale Trezoreriei SUA de aproape 100 de mii de dolari și economii în fondul de pensii din SUA în valoare de circa 933 de mii de dolari.

Premierul mai declară participații în mai multe companii din străinătate, inclusiv 100% din „4i Capital Partners LLC”, evaluată la 100 de mii de dolari, 16,5% dintr-o companie de securitate din Ucraina, estimată la 2 milioane de euro, și aproape 22% într-o companie care produce hârtie din Ucraina, cu o valoare de circa 1 milion de euro.

Prim-ministrul nu are datorii sau împrumuturi, dar nici bunuri care ar valora 10 de salarii medii lunare pe economie, conform actului depus la ANI.

munteanu declarație 2025 by Ziarul de Gardă