Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Personalitățile din cultură, premiate pentru…

Personalitățile din cultură, premiate pentru profesionalism și contribuții remarcabile aduse domeniului

Sursa: Ministerul Culturii

Mai multe personalități din cultură au fost premiate joi, 15 ianuarie, în cadrul Galei Premiilor în domeniu, desfășurate cu prilejul Zilei Naționale a Culturii. Evenimentul a reunit personalități ale artei, patrimoniului, literaturii, muzicii, cinematografiei, educației artistice, managementului cultural și industriilor creative, care, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, s-au remarcat prin realizările din anul 2025 sau printr-o activitate de durată „în slujba culturii naționale”.

„Premiile acordate poartă numele unor mari personalități ale culturii și au drept scop valorizarea creației, conservării patrimoniului și promovării culturii ca pilon al identității și coeziunii sociale. Anul acesta, au fost acordate în premieră patru premii: „Dumitru Blajinu”, „Ion Casian Suruceanu”,  „Alexander Bernardazzi” „Alexandru Plămădeală”, extinzând astfel aria de recunoaștere a domeniilor patrimoniului cultural”, se arată în comunicat.

ARTĂ TEATRALĂ 

Premiul „Valeriu Cupcea” în domeniul artei teatrale

A fost conferit actorului Alexandru Pleșca, de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, și actriței Ala Menșicov, de la Teatrul Național „Eugene Ionesco”, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția la promovarea artei teatrale. Activitatea lor artistică din 2025 s-a remarcat prin interpretări expresive, rigoare profesională și un impact constant asupra publicului.

Premiul pentru întreaga activitate a ajuns la Nicolae Ponomarenco (maestru perucher) și Eugenia David (redactor de carte, publicist), în semn de recunoaștere a unei cariere dedicate culturii. În mod special, activitatea Eugeniei David a avut un impact major în promovarea literaturii, traducerilor și culturii scrise, fiind anterior distinsă cu titlul de Lucrător Emerit al Culturii și Ordinul „Gloria Muncii”.

MUZICĂ ȘI LITERATURĂ

Premiul „Gavriil Musicescu” în domeniul muzicii a fost acordat lui Pavel Efremov (acordeonist), pentru realizări artistice remarcabile și contribuții la viața muzicală.

Premiul „Constantin Stere” în domeniul literaturii a fost conferit Monicăi Laura Vakulovski (Moni Stănilă) – poetă, prozatoare, jurnalistă, pentru aportul la dezvoltarea și promovarea literaturii contemporane.

DANS 

Premiul „Vladimir Curbet” în domeniul dansului – Dumitru Bălțătescu (artist-maestru al scenei, director artistic al IP Ansamblul Național Academic de Dansuri populare „JOC”), pentru contribuția la promovarea artei coregrafice. 

PATRIMONIU ȘI MUZEOGRAFIE

Premiul „Ștefan Ciobanu” în domeniul conservării patrimoniului cultural și al muzeografiei – Sergiu Matveev, (doctor în istorie,cercetător științific, conferențiar universitar cu o activitate profesională și științifică de peste 25 de ani în domeniul arheologiei și cercetării patrimoniului cultural) pentru activitatea dedicată protejării și valorificării patrimoniului.

Premiul „Dumitru Blajinu” pentru patrimoniu cultural imaterial – Pavel Talpalaru(lutier), pentru contribuții la păstrarea tradițiilor autentice.

Premiul „Ion Casian Suruceanu” pentru patrimoniu arheologic – Sergiu Musteață (profesor universitar, cercetător în domeniul arheologiei, autor de lucrări monografice în domeniul arheologic, arheolog cu o experiență de peste 30 de ani în domeniu) pentru aportul științific și profesional în arheologie.

Premiul „Alexander Bernardazzi” pentru patrimoniu arhitectural – Mariana Șlapac (doctor habilitat în studiul artelor, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a R. Moldova) pentru cercetare și protejarea patrimoniului construit.

ARTE PLASTICE ȘI SCULPTURĂ

Premiul „Alexandru Plămădeală” pentru sculptură a fost acordat sculptorului Ion Zderciuc (Artist plastic, membru al Uniuniii Artiștilor Plastici din Republica Moldova, lector universitar, autor a multor sculpturi decorative și monumente de for public, pe care le-a creat pe parcursul a 40 de ani de activitate), precum și Muzeului de Istorie și Etnografie din Ungheni, pentru promovarea artei sculpturale.

Premiul „Mihail Grecu” în domeniul artelor plastice – Cezara Kolesnik (pictoriță recunoscută, care a organizat expoziții personale în mai multe țări europene)pentru contribuții remarcabile în artele plastice contemporane.

Premiul „Valentina Rusu-Ciobanu” pentru debut în domeniul artelor vizuale a fost acordat:

– dnei Zinaida Căpățînă, (artistă remarcată printr-o viziune artistică distinctă, profund ancorată în valorile culturale naționale), pentru contribuții valoroase în domeniul artelor vizuale.

– dlui Eugen Gorean (artist plastic), pentru realizări artistice în domeniul artelor vizuale.

BIBLIOTECONOMIE, MASS-MEDIA ȘI COMPOZIȚIE MUZICALĂ 

Premiul „Ion Madan” în domeniul biblioteconomic și bibliografic – Ludmila Costin (șefa filialei Bibliotecii Științifice a Universității Tehnice a Moldovei) și Nadejda Pădure (directoarea Bibliotecii Publice Raionale „Mihail Sadoveanu” din raionul Strășeni), pentru activitatea profesională și promovarea lecturii.

Premiul „Gheorghe Cincilei” pentru promovarea imaginii culturale în mass-media – Ana-Maria Vasilache-Verdeș (producătoare TV Moldova 2 Cultural).

Premiul „George Enescu” în domeniul compoziției muzicale – Vlad Burlea (compozitor, pedagog, manager cultural și promotor al creației autohtone), pentru creații muzicale originale.

CINEMATOGRAFIE, EDUCAȚIE ARTISTICĂ ȘI MANAGEMENT CULTURAL 

Premiul „Emil Loteanu” pentru cinematografie – Igor Caras (actor, regizor și scenarist consacrat), pentru contribuții la dezvoltarea filmului național.

Premiul „Veniamin Apostol” pentru educație artistică – Mihai Fusu (regizor, actor, profesor de teatru ce a predat în Franța, Elveția, și SUA, iar până azi predă  la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova), pentru formarea noilor generații de artiști.

Premiul pentru cel mai bun manager al instituției de cultură de nivel local – Rodica Pănășescu (directoarea Palatului de Cultură „Nicolae Botgros” din mun. Cahul) și Janna Pașalî (directoarea Centrului Cultural Unic din mun. Ceadîr-Lunga), pentru performanțe manageriale. 

PREMII SPECIALE

Un Premiu Special a fost acordat Grupului de lucru pentru promovarea elementului „Cobza – cunoștințe, tehnici și muzică tradițională”, pentru contribuția esențială la includerea acestuia în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, decizie adoptată la 10 decembrie 2025, la New Delhi.

De asemenea, au fost acordate premii speciale pentru proiecte și inițiative culturale de impact:

  • Dmitri Lecarțev, pentru implicare culturală;
  • Roman Burlaca – proiectul „Născut în Moldova”;
  • Alex Calancea – proiectul „VOIEVOD”;
  • Victor Organ – proiectul „Rama Albastră”;
  • GAL „Lunca Prutului de Jos”, pentru turism cultural;
  • Viorica Cerbușcă, directoarea ARTCOR, pentru dezvoltarea industriilor creative;
  • Fundația Moldcell, pentru susținerea proiectelor culturale;
  • AO Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vorniceni, pentru conservarea patrimoniului