Patru avioane militare ucrainene „au pătruns neintenționat” noaptea trecută în spațiul aerian al României, timp de câteva minute, în timpul unui atac de amploare al forțelor ruse

Ministerul Apărării Naționale al României informează că duminică seară, 20 iulie, în jurul orei 03:00, sistemele de supraveghere radar au semnalat „ținte aeriene” pe diferite traiectorii de zbor în spațiul aerian ucrainean, la nord de frontiera cu România, în apropiere de zona Maramureș – Suceava. Autoritățile ucrainene au confirmat că au avut loc „atacuri masive” ale Rusiei asupra infrastructurii aeroportuare ucrainene, iar din acest motiv, „au luat măsuri de dispersare a aeronavelor militare de pe aerodromurile din vestul Ucrainei”, notează Biziday.
„Astfel, în intervalul orar 03:30-06:00, au fost detectate 12 ținte aeriene ucrainene care au evoluat în spațiul aerian ucrainean, la nord de frontiera cu România. Patru dintre acestea au pătruns neintenționat, pentru câteva minute, în spațiul aerian al țării noastre, în zonele Sighetu Marmației și Vicovu de Sus, fără a reprezenta un pericol real pentru securitatea națională, viața persoanelor sau patrimoniul românesc”, arată MApN.
Ca urmare a acestei situații, două aeronave F-16 românești au decolat, în jurul orei 03:30, din Baza 86 Aeriană Borcea, pentru misiuni de cercetare aeriană, iar în jurul orei 05:00, a fost dat ordin de decolare pentru două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
În cursul nopții, au fost confirmate explozii și o activitate intensă a antiaerienei ucrainene, la nord de frontiera cu România. Aparent, cel mai afectat a fost Ivano-Frankivsk. Conform autorităților locale, rușii au atacat cu rachete și drone infrastructura civilă, fiind „cel mai mare astfel de atac de la începutul invaziei”. La Kiev, o persoană a murit și șase au fost rănite, în urma atacului de noaptea trecută.
După finalizarea misiunilor, aeronavele F-16 ale Forțelor Aeriene Române au aterizat, în jurul orei 06:00, în baza aeriană de la Borcea, iar aeronavele italiene Eurofighter Typhoon, în jurul orei 07:00, în baza de la Mihail Kogălniceanu. „Deși țara noastră nu este vizată direct, desfășurarea luptelor din Ucraina, în vecinătatea teritoriului național, precum și atacurile asupra infrastructurii ucrainene impun măsuri pentru protejarea cetățenilor români și a infrastructurii naționale”, conchide MApN.