Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Optsprezece medalii, cucerite de luptătorii…

Optsprezece medalii, cucerite de luptătorii de kickboxing oriental din Moldova la Campionatul Mondial WAKO, rezervat juniorilor și cadeților

Foto: Ministerul Educației și Cercetării al R. Moldova

Optsprezece medalii. Atâtea au fost cucerite de către luptătorii de kickboxing oriental din R. Moldova la Campionatul Mondial WAKO, rezervat juniorilor și cadeților, care a avut loc la Budapesta, Ungaria, anunță Ministerul Educației și Cercetării al R. Moldova (MEC). Astfel, lotul național al R. Moldova de kickboxing oriental s-a situat pe locul 18 din 65 de țări.

Din totalul medaliilor câștigate, 5 sunt de aur. Două dintre acestea au fost trecute în palmares de către Ioan Casco, în categoria de greutate de până la 63 de kg. Acesta a urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere la probele kick light și light contact. Tot în posesia medaliilor de aur au intrat și Daniel Maximenco (48 de kg, K-1), Dumitru Vengher (51 de kg, light contact) și Chiril Saprighin (54 de kg, light contact).

Cu titlu de vicecampioni mondiali s-au ales Edurdo Cincilei (54 de kg, full contact), Dan Stoian (67 de kg, K-1), Ion Cotur (45 de kg, low-kick) și Igor Cherdivară (75 de kg, low-kick).

Alți nouă reprezentanți ai țării noastre au completat podiumul de premiere în categoriile lor de greutate, aceștia fiind: Dumitru Dilion (81 de kg, low kick), Leonardo Ciobanu (63.5 de kg, full contact), Alexei Cilei (63.5 de kg, K-1), Ruslan Oală (42 de kg, K-1), Nichita Novac (42 de kg, low-kick), Nichita Baranov (48 de kg, low kick), Anghelina Popa (27 de kg), Nikita Bogomolov Nikita (48 de kg) și Kira Bogomolov(48 kg, K-1).

La Campionatul Mondial WAKO din Budapesta, Ungaria, au participat peste 3 000 de sportivi sportivi.