Ombudsmanul Copilului avertizează că participarea elevilor la activități de salubrizare poate fi realizată doar dacă este voluntară, „fără constrângeri directe sau indirecte”
Participarea elevilor la activități de salubrizare poate fi realizată doar în măsura în care este voluntară, fără constrângeri directe sau indirecte, adaptată vârstei și capacităților copiilor, avertizează Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi. Reacția vine în contextul în care primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că vineri, 27 martie, elevii din Chișinău vor fi implicați în „activități de menținere a curățeniei și amenajare a spațiului” din curțile instituțiilor de învățământ.
Astfel, Ombudsmanul Copilului îndeamnă autoritățile publice și instituțiile de învățământ să asigure „respectarea strictă a legislației naționale și a standardelor internaționale privind drepturile copilului, inclusiv dreptul la opinie, fără a admite practici care ar putea fi calificate drept muncă forțată sau exploatare prin muncă a copiilor”.
„(…) Convenția ONU cu privire la drepturile copilului stabilește, la art. 32, că statele părți recunosc dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice și exercitării unei munci ce comportă riscuri, susceptibilă să îi compromită educația ori să îi dăuneze sănătății sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale. Acest drept este prevăzut și de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 370/2023 privind drepturile copilului.
Protecția copilului împotriva oricărei forme de exploatare constituie o obligație fundamentală a statului. Munca forțată este interzisă, potrivit art. 44 din Constituție și art. 7 din Codul muncii. Atragerea minorului la munci care prezintă pericol pentru viața și sănătatea acestuia se sancționează contravențional (art. 58 Cod contravențional), iar munca forțată se pedepsește penal (art. 168 Cod penal).
În același timp, art. 29 al Convenției ONU cu privire la drepturile copilului prevede, printre scopurile educației, dezvoltarea respectului pentru drepturile omului și dezvoltarea respectului față de mediul natural. Misiunea educației, reglementată de art. 5 din Codul educației, cuprinde, printre altele, dezvoltarea spiritului civic și promovarea cetățeniei active. Retragerea elevilor de la lecții, organizarea activităților extrașcolare și complementare, sunt reglementate în Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ primar și secundar, ciclul I și II, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 253 din 12.02.2026.
În acest context, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului atrage atenția asupra următoarelor aspecte esențiale:
- Participarea elevilor la activități de salubrizare poate fi realizată doar în măsura în care este voluntară, fără constrângeri directe sau indirecte, adaptată vârstei și capacităților copiilor;
- Este esențial ca astfel de inițiative cu implicarea elevilor să nu afecteze desfășurarea normală a procesului educațional, respectiv dreptul copilului la educație;
- Trebuie garantată în mod prioritar protecția vieții și sănătății copiilor, inclusiv prin neadmiterea implicării acestora în activități care presupun efort fizic excesiv, manipularea unor obiecte periculoase sau expunerea la medii nocive;
- Participarea elevilor trebuie să nu afecteze dreptul copiilor la odihnă, timp liber și recreere;
- Orice activitate organizată de instituțiile de învățământ trebuie să urmărească o finalitate educațională, fără a substitui obligațiile autorităților publice privind întreținerea infrastructurii școlare și salubrizarea spațiilor.
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului subliniază că promovarea educației ecologice și a spiritului civic reprezintă „un obiectiv legitim și necesar”.
Elevii din Chișinău vor avea zi scurtă pe 27 martie
Elevii din municipiul Chișinău vor participa doar la primele patru lecții vineri, 27 martie. Propunerea de scurtare a programului școlar a venit din partea primarului Ion Ceban luni, 23 martie, în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău. În schimb, elevii vor fi implicați în „activități de menținere a curățeniei și amenajare a spațiului” din curțile instituțiilor de învățământ.
Contactată anterior de ZdG, Ala Revenco, directoarea Asociației „Părinți Solidari”, a avertizat că asemenea inițiative sunt de fapt „imixtiune în procesul educațional”. „Copiii pot face curățenie în ograda școlii, dar nu în timpul orelor”, a spus aceasta.
Potrivit primarului Ceban, profesorii vor ieși împreună cu elevii în curțile instituțiilor de învățământ pentru „acțiuni de salubrizare și amenajare a spațiului”. Edilul a subliniat că inițiativa urmărește să încurajeze „socializarea, responsabilitatea și educația ecologică” și promite că elevii nu vor fi puși la „munci grele”.
„Vineri, 27 martie, împreună cu elevii, să ieșim în curtea instituției, în jurul curții instituției, după lecția a 4-a, pentru a face lecții educative de a păstra curățenia și de a contribui la amenajarea curții. În acest context, pentru elevi va fi un program redus pentru ziua de vineri. Asemenea activități, noi toți avem amintirile noastre, cum, împreună cu profesorii, ieșeam la curățenie în curte.
Și vreau să anticipez, în acest context, unele critici: noi nu punem copii să facă munci complicate, dar, pentru a petrece timpul, pentru a socializa, pentru a interacționa și pentru a avea această comunicare în spiritul civic și al educației ecologice, credem că acest lucru va fi binevenit”, a declarat Ceban.
Direcției Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău i-a revenit obligația de a anunța directorii din instituțiile de învățământ despre propunerea primarului Ion Ceban.
Directoarea Asociației „Părinți Solidari”, Ala Revenco, a declarat că activitățile extrașcolare, „inclusiv «subotnicele»”, ar trebui desfășurate în afara orelor dedicate procesului educațional.
„Din partea Asociației și din partea mea ca părinte, asta este revoltător. Primarul nu trebuie să aibă atribuții de a se implica în procesul educațional. Organizarea activităților extrașcolare, inclusiv «subotnice», este ok, dar nu când se sistează procesul educațional. S-au închis și grădinițe sub diferite pretexte anul trecut. Asta deja este imixtiune în activitatea instituțiilor de învățământ.
Este ok de organizat curățenie, și așa mai departe, dar asta nu se face prin prejudicierea procesului educațional. Copii pot face curățenie în ograda școlii, dar nu în timpul orelor. Asemenea activități pot fi organizate când elevii au acele ore de educație tehnologică de exexplu. Ar putea fi divizate sectoarele între clase și fiecare iese la educația tehnologică și face ordine pe sectorul lui de exemplu”, a propus directoarea Asociației „Părinți Solidari”, Ala Revenco.