O nouă președintă a unui oficiu teritorial a partidului Șor a fost condamnată. Din contul acesteia i se va confisca aproape 469 de mii de lei în folosul statului
Fosta președintă a organizației teritoriale Călărași a Partidului Politic „Șor” a fost condamnată marți, 16 decembrie, la patru ani de închisoare, fiindu-i incriminată complicitatea la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat, potrivit unui comunicat de la Judecătoria Chișinău.
Potrivit datelor disponibile pe postalul instanțelor, numele acesteia este Olga Vlasenco.
Conform Judecătoriei, Vlasenco, în perioada 24 iulie 2022 – 20 octombrie 2022, exercitând funcția de președinte al organizației teritoriale Călărași a Partidului Politic „Șor” a participat, prin complicitate, la acceptarea finanțării ilegale a partidului politic din partea unui grup criminal organizat.
Potrivit constatărilor instanței, inculpata a contribuit la organizarea și desfășurarea protestelor din municipiul Chișinău, prin mobilizarea și transportarea participanților din raionul Călărași, achitarea serviciilor de transport, remunerarea protestatarilor, precum și prin transmiterea către structurile centrale ale partidului a informațiilor privind activitatea desfășurată, utilizând mijloace de comunicare electronică.
Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, figuranta a acceptat finanțarea ilicită în valoare de aproximativ 469 mii de lei.
Cauza penală a fost trimisă în instanță pe 11 martie 2025. În această perioadă au avut loc 35 ședințe de judecată, în cadrul cărora a avut loc examinare cauzei penale și pronunțarea sentinței.
„Prin sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 16 decembrie 2025, persoana a fost recunoscută vinovată în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 30, 42 alin. (5), 45, 1812 alin. (5) din Codul penal și i s-a stabilit în baza acestei norme o pedeapsă principală sub formă de închisoare pe un termen de patru ani, cu executarea pedepsei stabilite în penitenciar de tip semiînchis pentru femei și o pedeapsă complementară obligatorie sub formă de privarea de dreptul de a ocupa funcții de conducere în partide politice sau organizații ale acestora și de a exercita activități de administrare/gestionare financiară ori de organizare logistică în cadrul formațiunilor politice și al entităților asociative cu scop politic pe un termen de patru ani”, a scris Judecătoria Chișinău.
În temeiul prevederilor art. 901 din Codul penal, pedeapsa de patru ani închisoare stabilită, urmează a fi executată în felul următor:
- perioada de doi ani închisoare urmează a fi executată în penitenciar de tip semiînchis pentru femei;
- perioada de doi ani închisoare se suspendă condiționat pe o perioadă de probațiune de doi ani.
„Se obligă inculpata în termenul de probațiune stabilit, să se prezinte la organul de probațiune la datele fixate de acesta; să anunțe în scris, în prealabil, despre schimbarea domiciliului sau orice deplasare care depășește 5 zile.”
Totodată, potrivit art. 88 alin. (3) din Codul penal, se include în acest termen perioada de timp cât inculpata s-a aflat în stare de reţinere şi de arestare la domiciliu din 20 octombrie 2022, ora 11:18 min. până la 16 noiembrie 2022.
De asemenea, se aplică în privința inculpatei, măsura preventivă arestarea preventivă, până la rămânerea definitivă a sentinței.
Conform instanței, se mai confiscă din contul inculpatei în beneficiul statului suma de 469 de mii de lei cu titlu de mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii, urmând ca la punerea în executare, să se țină cont de concurența sumelor încasate în beneficiul statului cu acest titlu, de la alte persoane care au participat la comiterea infracțiunii.