Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Noi reguli pentru străinii aflați…

Noi reguli pentru străinii aflați legal în R. Moldova ar putea intra în vigoare din 2027: proiectul de lege, votat în prima lectură

Sursa: Parlament/flickr.com

Un nou model de document unic – „Cartea de rezidență” – care va fi eliberată străinilor aflați legal în R. Moldova, indiferent de scopul șederii, ar putea fi introdus. Aceasta este una dintre prevederile unui proiect de lege aprobat în prima lectură de către Legislativ.

„Documentul va contribui la creșterea atractivității Republicii Moldova pentru investitori și forță de muncă străină, datorită digitalizării și standardizării procedurilor de admisie și ședere”, se arată într-un comunicat al Parlamentului.

În acest sens, prin lege este stabilit un sistem unitar de reguli care se aplică în funcție de durata șederii în R. Moldova (de scurtă durată – până la 90 de zile și de lungă durată – peste 90 de zile), adaptat în funcție de scopul șederii, precum muncă, programe de schimb de elevi, studii, cercetare, activitate investițională, reîntregirea familiei, activități de voluntariat etc.

Noua lege obligă străinii să prezinte dovada mijloacelor de întreținere, existența unui domiciliu sau a unei reședințe pe teritoriul R. Moldova și documente care justifică scopul șederii. Totodată, legea introduce conceptul de profil de risc și instrumente de evaluare a pericolului pentru securitatea națională, ordinea publică și sănătatea publică, dar și procedura de îndepărtare a cetățenilor străini care vor încălca regimul de ședere în țara noastră.

Pentru rezidenții regiunii transnistrene, legea instituie condiții speciale de acordare și prelungire a dreptului de ședere, prin documentare suplimentară, care reprezintă singurul instrument legal prin care R. Moldova poate menține evidența acestora, prevenind șederea neregulamentară și asigurând aplicarea uniformă a legislației naționale.

Noul concept de reglementare este elaborat prin transpunerea a 12 directive şi regulamente ale Uniunii Europene în domeniul migrației, mobilității legale, reîntregirii familiale, protecției persoanelor vulnerabile şi returnării. Documentul prevede și introducerea unor noțiuni noi, adaptate cadrului juridic al UE, cum ar fi admisie, permis de lucrător sezonier, lucrător transferat intracorporativ (ICT), lucrător au pair, pseudolegalizarea străinilor, căsătorie de conveniență etc.

Proiectul de lege urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua. Autorii propun intrarea în vigoare a legii în iunie 2027, după ajustarea cadrului normativ național la acquis-ul UE în domeniul migrației.

R. Moldova găzduiește peste 21 500 de străini și apatrizi din circa 130 de state, iar numărul străinilor care solicită drept de ședere în R. Moldova este în continuă creștere. Potrivit datelor din anul precedent, 5 600 de străini aveau drept de ședere permanentă în Republica Moldova, iar aproximativ 16 000 beneficiau de drept de ședere provizorie.