Ministrul Energiei, apel către șoferi: „Încurajăm proprietarii de autoturisme să folosească rațional produsele petroliere”
În contextul situației de alertă din sectorul energetic, provocată de războiul din Orientul Mijlociu, ministerul Energiei Dorin Junghietu încurajează proprietarii de autoturisme să folosească rațional produsele petroliere.
„Operatorii economici nu au dreptul să limiteze volumul de combustibil vândut unui consumator individual, această interdicție fiind prevăzută expres de cadrul normativ în vigoare. Totuși, îndemnăm consumatorii să evite procurările fără strictă necesitate”, a scris ministrul Energiei pe pagina sa de Facebook luni, 16 martie.
Totodată, acesta a menționat că reglementările de securitate industrială și anti-incendiară interzic vânzarea și păstrarea produselor petroliere în alte recipiente decât cele speciale din metal sau plastic, destinate depozitării produselor petroliere și marcate corespunzător (imprimate pe pereții acestora). „Încălcarea acestor reguli poate provoca incendii și explozii”, a explicat Junghietu.
Prețul petrolului a depășit, pe 9 martie, 100 de dolari pe baril pentru prima dată de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, din cauza blocării strâmtorii Ormuz, ceea ce a provocat îngrijorări privind aprovizionarea cu petrol la scară globală.
Creșterea rapidă a prețurilor la carburanți din ultimele zile a reaprins temerile legate de stabilitatea pieței energetice din R. Moldova. În doar câteva săptămâni, benzina și motorina s-au scumpit semnificativ, în timp ce autoritățile au declarat stare de alertă în sectorul energetic. Autoritățile și experții consultați de Ziarul de Gardă au declarat recent că decizia nu înseamnă că țara se confruntă cu o criză imediată de combustibil, ci că oferă Guvernului instrumente suplimentare pentru a interveni rapid dacă situația internațională se agravează.
Scumpirile sunt determinate în principal de evoluțiile pe piața globală a petrolului, în special de conflictul din Orientul Mijlociu și de riscurile pentru transportul petrolului prin Strâmtoarea Hormuz – unul dintre cele mai importante coridoare energetice din lume.
Totuși, pe 13 martie, Ministerul Energiei anunțase într-un comunicat că importurile de benzină și motorină continuă în regim normal, iar stocurile sunt suficiente pentru 22, 12 și 11 zile de consum la benzină GPL și, respectiv, motorină.