Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Ministerul Finanțelor a atenționat autoritățile…

Ministerul Finanțelor a atenționat autoritățile publice, care au contracte cu Lukoil, despre necesitatea optimizării consumului de carburanți și evaluarea contractelor încheiate

Ministerul Finanțelor a atenționat autoritățile publice centrale și locale, direcțiile finanțe și trezoreriile regionale despre necesitatea optimizării consumului de carburanți și gestionarea prudentă a resursele disponibile, după sancțiunile impuse Lukoil. La fel, ministerul a recomandat autorităților evaluarea contractelor încheiate cu compania rusă.

Sursa citată scrie că după adoptarea sancțiunilor, „există un risc iminent ca operatorul economic să nu-și mai poată respecta obligațiile contractuale”.

Pentru a preveni eventuale perturbări în activitatea operațională, și în anticiparea materializării incapacității îndeplinirii obligațiilor contractuale de către furnizor până la data de 13 decembrie 2025, ministerul Finanțelor a recomandat autorităților contractante:

  • evaluarea contractelor existente și determinarea volumelor de servicii neexecutate;
  • efectuarea plăților pentru serviciile deja prestate, conform cadrului legal;
  • inițierea acțiunilor necesare pentru eliberarea soldurilor pe alocații;
  • identificarea altor furnizori de carburanți și pregătirea procedurilor de achiziție publică.

La fel, ministerul precizează că în funcție de valoarea necesarului estimat de combustibil pentru restul anului 2025, pot fi aplicate următoarele soluții:

  • pentru necesar de combustibil sub 300 mii de lei (fără TVA): contracte directe conform HG nr. 870/2022;
  • pentru necesar de combustibil peste 300 de mii de lei (fără TVA): proceduri în temeiul art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 131/2015, cu durată limitată strict la perioada necesară depășirii situației.

Anterior, pe 14 noiembrie, Întreprinderea de Stat, Aeroportul Internațional Chișinău este responsabilă de operarea terminalului petrolier deținut de compania Lukoil la aerogară. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că, la data de 12 noiembrie, a fost încheiat un contract de comodat cu compania Lukoil pentru preluarea în administrare a activelor de la Aeroport, „cu titlu gratuit”, iar pe parcursul zilei de 13 noiembrie s-a realizat procesul de primire-predare a bunurilor.

„Terminalul petrolier de la Aeroport reprezintă un activ strategic pentru stat, prin urmare, este important ca furnizarea de kerosen pentru sectorul avia să se desfășoare fără întreruperi. În acest scop, grupul de lucru constituit pe subiectul aprovizionării cu combustibil, de comun cu Î.S. Aeroportul Internațional Chișinău, a pregătit și implementat un plan de management, astfel încât furnizarea combustibilului să aibă loc fără perturbări. Contractul de comodat ne permite să asigurăm furnizarea de kerosen și reprezintă o soluție de urgență pentru a asigura stabilitatea aprovizionării aeronavelor, în contextul riscului ca, din 21 noiembrie, compania Lukoil să fie în incapacitate de furnizare și operare”, a transmis ministrul Energiei.

Pe 22 octombrie, SUA a impus noi sancțiuni companiilor petroliere ruse, Lukoil și Rosneft, ca urmare a lipsei unui angajament serios al Rusiei față de un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, anunță printr-un comunicat Biroul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA.