Mesajul Maiei Sandu la 84 de ani de la primul val al deportărilor staliniste: „Avem datoria să nu uităm. Să spunem adevărul”
Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj în contextului marcării a 84 de ani de la primul val al deportărilor staliniste. „Sovieticii au sfâșiat destine, au despărțit familii și au condamnat oameni nevinovați la moarte”, afirmă șefa statului.
Președinta Sandu accentuează că cei deportați au pierdut tot ce au construit de-a lungul anilor și au ajuns în lagăre de muncă forțată, de unde mulți nu s-au mai întors niciodată, iar „durerea acelor vremuri încă ne răscolește”.
„Acum 84 de ani, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, mii de familii s-au trezit cu soldați înarmați în curte. Bunici, părinți și copii au fost scoși din casele lor, urcați cu forța în vagoane marfare și deportați la mii de kilometri depărtare (…).
Durerea acelor vremuri încă ne răscolește. O resimțim ori de câte ori cineva încearcă să nege faptele sau să ascundă adevărul. Cea mai profundă formă de respect față de strămoșii noștri este să păstrăm vie amintirea suferinței lor – și să ne asigurăm ca astfel de tragedii să nu se mai repete niciodată. Avem datoria să nu uităm. Să spunem adevărul.
Ieri (miercuri, 11 iunie, n.red.), după opt decenii de așteptare, a fost făcut un pas important spre adevăr și recunoaștere: aproximativ 20 000 de dosare ale celor deportați au fost transferate la Arhiva Națională. Începând cu luna iulie, fiecare familie poate, în sfârșit, să-și caute rădăcinile smulse și să redea un nume celor pierduți în întunericul dictaturii. Odată cu acest transfer, toate dosarele persoanelor supuse represiunilor politice din perioada regimului comunist sunt acum adunate într-un singur loc – la Arhiva Națională”, a declarat Maia Sandu.
Primul val al deportărilor staliniste
Deportările din Basarabia și Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice. Primul val de deportări a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) şi a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).
De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiţi gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi de spaimă de cele întâmplate, neînţelegând unde merg şi de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi binevoitorul sau binefăcătorul care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.
Deportaţilor le era permis să ia cîte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcaţi în camioane sau chiar – în unele sate – în căruţe, fiind duşi pînă la gara de trenuri.
În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrînii – aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă şi hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori! sau Emigranţi voluntari.
În Basarabia, 90 vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 vagoane – din staţia Basarabeasca, 44 vagoane – din staţia Căuşeni, 48 vagoane – din staţia Tighina, 187 vagoane – din staţia Chişinău, 48 vagoane – din staţia Ungheni, 83 vagoane – din staţia Ocniţa, 133 vagoane – din staţia Bălţi, 73 vagoane – din staţia Floreşti, 40 vagoane – din staţia Râbniţa, 38 vagoane – din staţia Bolgrad, 103 vagoane – din staţia Arţiz, 340 vagoane – din staţia Cernăuţi.
