Principală  —  Ştiri  —  Social   —   MEC anunță rezultatele primei testări…

MEC anunță rezultatele primei testări naționale a competențelor digitale. Aproape două mii de elevi au demonstrat competențe avansate

Sursa: mec.gov.md

În luna noiembrie, 3021 de elevi din clasele a IX-a și a XII-a au participat, în premieră pentru R. Moldova, la testarea națională a competențelor digitale. Rezultatele evaluării au fost prezentate pe 12 decembrie în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), împreună cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) și compania internațională BRIO, potrivit unui comunicat al MEC.

Dintre cei peste trei mii de elevi participanți, 1928 de elevi au demonstrat competențe avansate, în timp ce 810 au obținut nivel intermediar, 210 nivel elementar și doar 77 de elevi nu au înregistrat niciun nivel de competență. Totodată, 3 elevi au atins scorul maxim de 100 de puncte.

Raportul privind testarea competențelor digitale ale elevilor a fost prezentat de Dragoș Iliescu, profesor la Universitatea din București și director al Școlii Doctorale, și de Daniel Iancu, specialist în analiza datelor și dezvoltarea testelor standardizate.

„Testarea competențelor digitale și prezentarea raportului reprezintă un pas important în modernizarea proceselor de evaluare, consolidarea alfabetizării digitale și crearea unui cadru educațional adaptat cerințelor societății contemporane. Ministerul Educației și Cercetării își reconfirmă angajamentul de a extinde și dezvolta în continuare aceste evaluări”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Testarea reflectă nivelul competențelor digitale pe cele cinci arii esențiale din Cadrul European de Competențe Digitale – DigComp 2.2: alfabetizare în informații și date, comunicare și colaborare, creare de conținut digital, securitate digitală, rezolvare de probleme.

În perioada 19–24 noiembrie, elevii participanți au beneficiat de sesiuni de instruire dedicate utilizării platformei md.brio.ro, unde au învățat cum să acceseze itemii și să navigheze în sistem. Aceste instruiri au avut drept scop familiarizarea elevilor cu mediul digital de testare și sporirea încrederii în procesul de evaluare.

La prezentarea raportului au participat șefii OLSDÎ, directori ai instituțiilor desemnate Centre de testare, coordonatori, administratori de teste, precum și experți naționali și internaționali în domeniul educației și evaluării.