Zelenski: Următoarea rundă de negocieri va avea loc în Elveția. Război în Ucraina, ziua 1457
UPDATE 11:33 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că următoarea rundă de negocieri va avea loc în Elveția, scrie Ukrainska Pravda.
„Doresc să subliniez că negocierile vor avea loc tot în Elveția. Acestea sunt informațiile pe care le am astăzi. Desigur, grupul nostru va reveni și voi oferi informații mai detaliate decât am în prezent pe telefon. Cred că este un lucru bun că întâlnirea a avut loc în Elveția. Acest lucru este foarte important. Spun întotdeauna acest lucru cu respect pentru Orientul Mijlociu și alte țări, dar cred că, dacă există un război în Europa, atunci locul pentru acesta ar trebui găsit aici”, a declara Zelenski.
Ieri, 18 februarie, cele două zile de negocieri de pace mediate de SUA în Geneva au fost încheiate
„Putem vedea că s-au făcut progrese, dar deocamdată, pozițiile diferă deoarece negocierile au fost dificile”, a declarat Zelenski reporterilor la scurt timp după încheierea discuțiilor.
Rustem Umerov, șeful echipei de negociere de la Kiev, a declarat separat că a doua zi a fost „intensivă și substanțială. Ambele părți lucrează la decizii care pot fi trimise președinților lor”.
Negociatorul-șef al Rusiei, fostul ministru al culturii, Vladimir Medinski, a declarat reporterilor că în curând vor avea loc negocieri suplimentare, fără a specifica o dată.
8:21 În noaptea de 19 februarie, dronele ucrainene au atacat regiunea rusă Pskov. Un depozit de petrol a luat foc, a raportat guvernatorul regional, Mihail Vedernikov.
Autoritățile ruse au impus restricții temporare la aeroportul Pskov și au avertizat, de asemenea, cu privire la posibile încetiniri ale serviciului de internet mobil în regiune.
Între timp, Ministerul rus al Apărării a raportat în această dimineață doborârea a 102 drone ucrainene deasupra regiunilor Belgorod, Briansk, Kursk, Rostov, Astrahan, Saratov și Voronej.