Peste 100 de drone, lansate de ruși asupra Ucrainei. Război în Ucraina, ziua 1212

UPDATE 11:22 În noaptea de 19 iunie, forțele ruse au atacat Ucraina cu 104 drone de atac Shahed și drone de imitație de diferite tipuri, au anunțat forțele aeriene ale Ucrainei.
Ocupanții au lansat drone din Millerovo, Kursk, Orel, Primorsko-Ahtarsk, precum și din Capul Chauda, situat în Crimeea ocupată temporar.
Atacul aerian a fost respins. Ca urmare a activității de luptă, 40 au fost doborâte cu arme de foc, iar 48 au fost pierdute de pe radare.
Forțele aeriene au înregistrat lovituri în 6 locații.
UPDATE 10:00 În dimineața zilei de 19 iunie, trupele ruse au atacat districtul Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk. Ca urmare a atacului, un bărbat a fost ucis, a comunicat guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Serhei Lîsak.
În urma atacului a fost distrusă o mașină civilă, precum și avariate case particulare și o clădire nelocuită. Cinci persoane au fost rănite, printre care – un băiat în vârstă de 11 ani.
UPDATE 08:54 Președintele rus Vladimir Putin a îndemnat Ucraina „să nu tragă de timp cu negocierile de pace” pentru a soluționa războiul, amenințând că, de altfel, „situația se va înrăutăți” pentru partea ucraineană, potrivit agenției de propagandă RIA Novosti.
„Situația Kievului s-ar putea înrăutăți și mai mult dacă nu negociază”, a declarat Putin, potrivit agenției.
Putin a declarat că Rusia este pregătită să negocieze „în conformitate cu principiile de la Istanbul” și a menționat, de asemenea, că echipele de negociere rusă și ucraineană sunt în contact.
Numai în iunie, Rusia a folosit aproximativ 2800 de drone de atac, aproape 3000 de bombe aeriene ghidate și 140 de rachete de diferite tipuri împotriva Ucrainei. Acest lucru a fost raportat de președintele Volodimir Zelenski pe Facebook, unde a distribuit și imagini care arată urmările recentelor atacuri rusești, a relatat Ukrinform.
În noaptea de 17 iunie, rușii au lansat peste 440 de drone și 32 de rachete asupra Ucrainei.