Ședința CSP. Selectarea inspectorilor în Inspecția procurorilor, proba interviu
Joi, 10 iulie, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) desfășoară proba de interviu în cadrul concursului pentru selectarea inspectorilor în Inspecția procurorilor. În aceeași ședință urmează a fi examinat raportul Comisiei de evaluare a procurorilor emis în privința fostei șefe a Procuraturii Anticorupție (PA) Veronica Dragalin.
UPDATE 14:44 Membrii CSP au decis amânarea examinării raportului Comisiei de evaluare a procurorilor privind rezultatele evaluării fostei șefe PA Veronica Dragalin.
UPDATE 14:32 Fosta șefă a PA a fost prezentă la ședință, conectându-se online în timpul examinării raportului Comisiei de evaluare a procurorilor emis în privința Veronicăi Dragalin.
La 19 februarie 2025, Veronica Dragalin și-a depus cererea de demisie, iar la 4 martie 2025, mandatul său a încetat. În consecință, Comisia a fost obligată să înceteze procedura de evaluare în curs. Potrivit legii, depunerea cererii de demisie după expirarea termenului de 20 zile de la notificarea privind inițierea evaluării, indiferent de motivul invocat, se echivalează cu nepromovarea evaluării.
UPDATE 10:03 Constantin Sîrbu a acumulat la proba interiului 6,25 puncte. Media totală este 6,95. Întrucât media de promovare a concursului pentru selectarea inspectorilor în Inspecția procurorilor este de 7,5 puncte, se constată membrii Consiliul au constatat nepromovarea concursului.
UPDATE 09:44 Plenul CSP a intrat în deliberare.
UPDATE 09:20 Singurul candidat din cadrul concursului pentru selectarea inspectorilor în Inspecția procurorilor este Constantin Sîrbu.
